Strategia şi ambiţiile Orsted au fost luate de vânt

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional #Energie / 14 februarie

Strategia şi ambiţiile Orsted au fost luate de vânt

"Numeroasele greşeli din ultimii ani arată că Orsted nu a ştiut ce face". (Reuters)

Călin Rechea

Compania daneză Orsted A/S, lider mondial al dezvoltatorilor de parcuri eoliene offshore, a anunţat o revizuire masivă a strategiei de dezvoltare şi a ţintelor de instalare a capacităţilor eoliene până în 2030, în urma pierderilor masive înregistrate în 2023.

La prezentarea rezultatelor financiare din 2023, compania a anunţat suspendarea plăţii dividendelor cel puţin până în 2025 şi revizuirea masivă a obiectivelor de construire a capacităţilor de producţie până în 2023 de la 50 GW până la 35 - 38 GW. Capacitatea instalată actuală este de 16 GW. Şi valoarea totală a investiţiilor planificate până în 2030 a înregistrat o revizuire negativă majoră, până la circa 270 de miliarde coroane daneze (DKK), de la 475 de miliarde.

Revizuirea strategiei şi a ţintelor de instalare a capacităţilor eoliene au fost anunţate în urma înregistrării unei pierderi masive în 2023, de circa 20,2 miliarde DKK (2,7 miliarde EUR), după un profit de 15 miliarde DKK în anul precedent.

Compania a plătit comisioane de anulare a proiectelor de circa 1,3 miliarde de euro în T4 2023, în condiţiile în care datoriile nete au crescut cu 55% în 2023 faţă de 2022, până la circa 47,4 miliarde DKK.

A fost înregistrată, de asemenea, o depreciere masivă a activelor în primele nouă luni din 2023, de circa 28,4 miliarde de coroane (3,8 miliarde EUR). La prezentarea rezultatelor financiare, conducerea companiei Orsted, care este deţinută în proporţie de 50,1% de către statul danez, a anunţat şi concedierea a 800 de angajaţi.

Compania a mai anunţat şi retragerea de pe pieţele eoliene offshore din Norvegia, Spania şi Portugalia, pentru a facilita procesul de redresare "după 12 luni dezastruoase", conform caracterizării din Financial Times.

Anularea unor proiecte majore şi reconsiderarea planurilor de construire a parcurilor eoliene ar trebui să conducă la economii de 35 de miliarde DKK până în 2026, conform estimărilor companiei.

Degradarea condiţiilor economice şi retragerea din proiecte majore de pe Coasta de Est a Statelor Unite au avut o influenţă deosebită asupra acţiunilor Orsted la Copenhaga.

Valoarea acestora a scăzut cu 41% în 2023 şi cu circa 70% de la maximul istoric de 1.290 DKK, care a fost atins în primele zile de tranzacţionare din 2021 (vezi graficul).

Strategia şi ambiţiile Orsted au fost luate de vânt

De la începutul anului, acţiunile Orsted au crescut cu 4%, până la 389,3 coroane daneze, pe fondul unui optimism moderat generat de prezentarea planului de redresare.

Bloomberg scrie că directorul executiv Mads Nipper "a promis că va adopta o abordare mai disciplinată pentru proiectele viitoare", în condiţiile în care "compania nu a anticipat creşterea inflaţiei şi a dobânzilor şi a continuat să meargă mai departe cu planurile sale, în ciuda deteriorării situaţiei economice". Nipper a mai declarat că noile planuri ale companiei sunt finanţate integral, iar Orsted nu are nevoie de majorarea capitalului prin emisiuni de acţiuni.

Pe fondul problemelor semnificative evidenţiate în raportul financiar, Standard & Poor's a redus ratingul companiei cu o treaptă, până la BBB, şi a justificat decizia prin degradarea profilului de risc, în urma creşterii costurilor şi a întârzierilor la nivelul lanţurilor de aprovizionare. Ratingurile de la Moody's şi Fitch sunt Baa1, respectiv BBB+, ambele cu perspectivă negativă.

O analiză Reuters pe marginea planurilor anunţate de compania daneză arată că măsurile de reducere a costurilor reprezintă un pas în direcţia bună, însă "este doar primul pas pe drumul lung de recâştigare a credibilităţii".

Agenţia de ştiri mai subliniază că "numeroasele greşeli din ultimii ani arată că Orsted nu a ştiut ce face". Ca urmare, "în ciuda noilor promisiuni de îmbunătăţire a pregătirii pentru situaţii neprevăzute şi a controlului sporit asupra furnizorilor, a protecţiei împotriva inflaţiei şi a termenelor proiectelor, este greu de crezut că îngrijorările legate de credibilitate vor dispărea curând".

Unul dintre motivele importante pentru care Reuters pune sub semnul întrebării restabilirea credibilităţii îl reprezintă rămânerea la conducerea companiei a lui Mads Nipper, chiar dacă alţi oficiali au demisionat în ultimele luni, inclusiv Thomas Thune Andersen, preşedintele Consiliului de Administraţie.

Reuters mai arată că şi ceilalţi doi giganţi ai sectorului energiei eoliene la nivel global, Siemens Energy şi Vestas, "au oferit o imagine sobră a viitorului pentru o industrie afectată de întârzieri ale proiectelor, probleme cu echipamentele şi inflaţie".

Danny van Doesburg, manager de portofoliu la APG Asset Management, care deţine participaţii la Vestas, Orsted şi Siemens Energy, a declarat pentru agenţia de ştiri că "termenii şi condiţiile proiectelor eoliene sunt prea dificile de acceptat pentru investitori şi dezvoltatori de proiecte", în condiţiile în care "piaţa nu mai funcţionează".

Din păcate, nu aceasta este definiţia unei pieţe funcţionale şi se poate spune că piaţa nu a funcţionat niciodată pentru proiectele eoliene, deoarece nu a existat niciodată o astfel de piaţă, ci doar programe guvernamentale care au oferit subvenţii imense şi preţuri garantate pentru electricitatea produsă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Productie de electricitate in Europa 2023, in functie de tehnologia utilizata:-), Anul acesta, Eolianul trece pe locul unu, depasind Nuclearul. In Ianuarie 2024, Energia Eoliana a depasit energia produsa pe baza de gaz:-)..."Viitorul suna bine", e curat si verde:-)

    1. Nuclear 649 TWh, procent 22.2% din total 

    2. Eolian 545 TWh, procent 18.6% din total 

    3. Hidro 505 TWh, procent 17,2% din total 

    4. Gaz 451 TWh, procent 15.4% din total 

    5. Carbune 346 TWh, procent 11.8% din total 

    6. Solar 210 TWh, procent 7.2% din total 

    7. Bioenergie 89TWH, procent 3% din total

    8. Geotermal 5TWh 

    1. daca bate vantul, daca

    Orsted a avut un esec major cu eolienele offshore din USA si au fost nevoiti sa faca writeoff la 2 proiecte (4bnusd), au luat decizia de cancel pentru ca nu au primit subventiile la care se asteptau ca sa faca proiectele profitabile intr-un interval rezonabil. Dar continua dezvoltarea acolo in alte proiecte; write-off-ul a fost o chestiune oneoff, se intampla in orice business. Orsted ramana cel mai mare dezvoltator offshore de wind

APA NOVA
hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6687
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1404
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8125
Gram de aur (XAU)Gram de aur357.7647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb