Studiu: Patru din zece cazuri de cancer, legate de factori prevenibili

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 6 februarie

Studiu: Patru din zece cazuri de cancer, legate de factori prevenibili

English Version

Aproape 40% dintre cazurile de cancer diagnosticate la nivel global în 2022 au fost asociate unor factori de risc care ar fi putut fi preveniţi, potrivit unei analize ample publicate în revista Nature Medicine. Studiul oferă, pentru prima dată, o imagine globală detaliată asupra ponderii cancerelor generate de cauze evitabile şi subliniază rolul esenţial al politicilor de prevenţie în reducerea poverii acestei boli.

Tutunul, alcoolul şi infecţiile - principalii factori de risc

Analiza a fost coordonată de Isabelle Soerjomataram, cercetător la Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC) din Lyon, şi a arătat că fumatul, consumul de alcool şi infecţiile sunt cei mai frecvenţi factori prevenibili asociaţi cu apariţia cancerului. Potrivit cercetării, aproximativ 30% dintre cancerele diagnosticate la femei şi 45% dintre cele depistate la bărbaţi ar fi putut fi evitate. Din totalul de 18,7 milioane de cazuri noi de cancer înregistrate la nivel mondial în 2022, aproape 7 milioane - echivalentul a 38% - sunt atribuite unor cauze prevenibile. Cercetătorii au corelat datele globale privind incidenţa cancerului cu factori de risc a căror legătură cauzală cu boala este dovedită ştiinţific. Studiul a inclus atât comportamente individuale, precum fumatul, cât şi expunerea la factori de mediu şi profesionali.

Diferenţe regionale semnificative

Tiparele de risc diferă semnificativ în funcţie de regiune şi de sex. În Africa Subsahariană, aproximativ 38% dintre cazurile de cancer în rândul femeilor ar fi putut fi prevenite, comparativ cu circa 25% în Africa de Nord şi Asia de Vest. În aceste regiuni, infecţiile reprezintă principala cauză prevenibilă. În schimb, în Europa, Statele Unite, Canada şi Australia, tutunul este factorul de risc dominant, responsabil pentru cea mai mare parte a cancerelor evitabile. Andre Ilbawi, coautor al studiului şi expert în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a subliniat că analiza oferă „prima estimare globală” a proporţiei cancerelor cauzate de factori prevenibili. El a arătat că identificarea tiparelor regionale poate ajuta guvernele să adopte politici ţintite pentru reducerea riscului de îmbolnăvire.

Isabelle Soerjomataram atrage atenţia că abordarea cauzelor prevenibile rămâne una dintre cele mai eficiente strategii pentru reducerea impactului cancerului la nivel mondial. Potrivit estimărilor OMS, numărul cazurilor de cancer ar putea creşte cu până la 50% până în 2040, dacă tendinţele actuale se menţin.

Alimentele ultra-procesate, un risc suplimentar pentru pacienţii oncologici

Un alt studiu, publicat în revista Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention a Asociaţiei Americane pentru Cercetare în Domeniul Cancerului, indică faptul că persoanele diagnosticate cu cancer care consumă cantităţi mari de alimente ultra-procesate au un risc de deces cu aproape 60% mai mare, comparativ cu cele care urmează o dietă mai echilibrată. Cercetarea, desfăşurată între 2005 şi 2022, a inclus peste 24.000 de persoane cu vârste de peste 35 de ani, din regiunea Molise, în sudul Italiei. Printre alimentele ultra-procesate se numără îngheţata, carnea procesată, chipsurile, pâinea produsă industrial, unele cereale pentru micul dejun, biscuiţii, semipreparatele şi băuturile carbogazoase. Specialiştii avertizează că aceste produse conţin, de regulă, cantităţi ridicate de grăsimi saturate, sare, zahăr şi aditivi, reducând astfel aportul de alimente bogate în nutrienţi esenţiali.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0945
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3209
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5565
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8730
Gram de aur (XAU)Gram de aur678.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb