SUA dublează finanţarea pentru vaccinul COVID19

J.P.
Internaţional / 27 iulie 2020

SUA dublează finanţarea pentru vaccinul COVID19

Guvernul american a dublat investiţia pentru compania farmaceutică Moderna pentru susţinerea unui potenţial vaccin împotriva COVID19 care intră în a treia şi ultima fază a testării clinice, relatează duminică AFP, citată de G4media.

Guvernul american s-a angajat astfel să suplimenteze cu 472 de milioane de dolari suma de 483 de milioane deja anunţată, a anunţat compania Moderna. Conform acesteia, sporirea finanţării este justificată de faptul că a decis să efectueze un test clinic în faza a treia mult mai amplu decât a prevăzut iniţial.

Vaccinul său experimental, care în prima fază a testării clinice a creat anticorpi pentru toţi cei 45 de voluntari, va începe luni etapa testării pe 30.000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia vor primi o doză de 100 de micrograme, iar ceilalţi un placebo.

Statele Unite este ţara cea mai îndoliată de pandemia COVID-19, cu peste 146.000 de decese până în prezent şi cu o creştere continuă a noilor cazuri de infectare. Prin urmare, guvernul american investeşte masiv pentru a găsi o soluţie de imunizare a populaţiei şi a alocat deja 1,95 miliarde de dolari pentru a obţine 100 de milioane de doze dintr-un alt potenţial vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech-Pfizer.

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb