Senatul adoptă fonduri suplimentare de 12 miliarde de dolari pentru Ucraina

SUA:  Senatul adoptă fonduri suplimentare de 12 miliarde de dolari pentru Ucraina

G.D.
Internaţional / 30 septembrie 2022

Senatul SUA a votat ieri noi fonduri de peste 12 miliarde de dolari pentru Ucraina cu prilejul adoptării unei prelungiri a bugetului federal al Statelor Unite până în decembrie, notează AFP, potrivit Agerpres.

Textul, aprobat de senatori din ambele tabere, include o importantă componentă militară pentru Kiev, într-un moment în care preşedintele rus, Vladimir Putin, se pregăteşte să oficializeze anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene.

Aproximativ trei miliarde de dolari au fost astfel deblocaţi de Statele Unite pentru a antrena, echipa şi plăti trupele ucrainene.

Pachetul include, de asemenea, peste 4,5 miliarde de dolari pentru a asigura "continuitatea guvernării" ucrainene şi pentru a răspunde nevoilor macroeconomice ale Kievului.

Pe de altă pate, mai multe miliarde de dolari vor fi alocate armatei americane, care îi va folosi în special pentru a finanţa desfăşurarea de trupe în ţările vecine şi pentru a-şi reface stocurile de armament.

"La şapte luni de la începutul conflictului, este clar că ajutorul american a ajutat foarte mult poporul ucrainean ca să reziste agresiunii vicioase a lui Putin", a declarat ieri liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer.

"Dar lupta este departe de a fi încheiată şi trebuie să ajutăm în continuare curajosul şi viteazul popor ucrainean", a pledat el în plenul Senatului.

Noul pachet ar ridica la peste 65 de miliarde de dolari ajutorul acordat de Statele Unite Ucrainei de la începutul anului. Acesta trebuie supus votului membrilor Camerei Reprezentanţilor, înainte de a fi promulgat de preşedintele american, Joe Biden, mai scrie AFP.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb