Summitul G7: Viitorul acord SUA-Iran şi pacea din Ucraina, pe agenda liderilor lumii democratice

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 17 iunie

Summitul G7: Viitorul acord SUA-Iran şi pacea din Ucraina, pe agenda liderilor lumii democratice

Liderii G7 reuniţi ieri la summitul de la Evian, Franţa, au convenit asupra necesităţii intensificării presiunii asupra Rusiei, în vederea încheierii unui acord de pace cu Ucraina, mai ales că, potrivit preşedintelui american Donald Trump viitorul acord-cadru dintre SUA şi Iran, ce urmează să fie parafat vineri la Zurich, va deschide o etapă complet nouă în Orientul Mijlociu. La reuniunea de ieri a participat, în calitate de invitat, şi Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, care, la finalul întâlnirii, a afirmat că există o înţelegere comună privind lipsa de disponibilitate a Moscovei pentru pace şi necesitatea unei reacţii occidentale mai ferme.

„Toată lumea crede că, în orice caz, războiul trebuie oprit. Este logic”, a declarat liderul de la Kiev. În acelaşi timp, el a precizat că participanţii la reuniune consideră că Rusia nu are intenţia de a pune capăt conflictului şi că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a constrânge Kremlinul. „Toţi liderii recunosc că Moscova nu intenţionează să oprească războiul şi au convenit asupra necesităţii de a creşte presiunea asupra Rusiei, inclusiv prin sancţiuni mai dure”, a precizat Zelenski.

În paralel, liderul ucrainean a profitat de summit pentru a relansa una dintre cele mai presante solicitări ale Kievului: consolidarea apărării antiaeriene. În condiţiile în care Rusia intensifică atacurile cu rachete balistice asupra oraşelor ucrainene, Zelenski a insistat asupra nevoii de sisteme Patriot şi de rachete interceptoare suplimentare. Mai mult, el a dezvăluit că a discutat cu preşedintele Donald Trump despre posibilitatea producerii în Ucraina şi în Europa a unor sisteme antibalistice şi a muniţiei necesare acestora.

„Am discutat acest lucru cu preşedintele Trump. Echipele noastre vor lucra la acest subiect”, a afirmat Zelenski, sugerând că Washingtonul ar putea lua în calcul un transfer de tehnologie militară care până acum părea improbabil.

Întâlnirea acestuia cu Donald Trump a fost urmărită cu atenţie de întreaga comunitate internaţională. Relaţia dintre cei doi lideri a trecut prin momente tensionate în ultimii ani, însă tonul adoptat la summitul G7 de la Evian a fost considerabil diferit. Trump a transmis unul dintre cele mai critice mesaje la adresa Rusiei de la revenirea sa la Casa Albă.

„Rusia ar trebui să facă un acord”, a spus liderul american, care a adăugat: „I-am transmis acelaşi lucru şi lui Putin. Ei continuă să lupte, continuă să piardă soldaţi. Pierd atât de mulţi soldaţi, aproape 25.000 în fiecare lună. Nu am mai văzut ceva asemănător de la al doilea război mondial”.

Mesajul este cu atât mai relevant cu cât vine după luni întregi în care administraţia americană a fost acuzată de europeni că exercită presiuni aproape exclusiv asupra Kievului pentru a accepta compromisuri în negocierile de pace. La Evian, însă, Trump a părut să sugereze că răbdarea Washingtonului faţă de Kremlin începe să se epuizeze.

În mod paradoxal, deşi Ucraina a dominat prima parte a summitului, adevărata schimbare de paradigmă a venit din Orientul Mijlociu. Acordul-cadru pe care SUA ar urma să îl încheie cu Iran a devenit subiectul central al celei de-a doua sesiuni de lucru, la care au participat şi liderii Egiptului, Emiratelor Arabe Unite şi Qatarului. Detaliile înţelegerii dintre Washington şi Teheran rămân în mare parte secrete, însă implicaţiile sale sunt uriaşe. În centrul negocierilor se află programul nuclear iranian, securitatea Golfului Persic şi viitorul Strâmtorii Hormuz, ruta prin care tranzitează aproximativ o cincime din consumul mondial de petrol.

Donald Trump a folosit summitul pentru a transmite un avertisment fără echivoc către Teheran. „Nu vor dezvolta arme nucleare. Nu le vor cumpăra. Iar dacă o vor face, vor suferi consecinţe incredibile”, a declarat preşedintele american.

În acelaşi timp, liderul de la Casa Albă a încercat să prezinte noua relaţie cu Iranul într-o lumină surprinzător de pozitivă: „Avem de-a face cu oameni foarte raţionali. Sunt oameni inteligenţi şi puternici. Nu sunt radicalizaţi. Vor să îşi ajute ţara”.

Poziţia sa contrastează puternic cu discursul tradiţional al Washingtonului faţă de Republica Islamică şi sugerează că administraţia americană încearcă să transforme acordul într-un nou pilon de stabilitate regională.

Un alt moment care a atras atenţia a fost apelul lansat de Donald Trump către Israel privind conflictul din Liban. Preşedintele american a cerut guvernului de la Ierusalim să dea dovadă de mai multă responsabilitate şi să permită Siriei să gestioneze problema Hezbollah.

„I-am sugerat Israelului să lase Siria să se ocupe de Hezbollah. Sincer, cred că ar face o treabă mai bună. Omul care conduce acum Siria a făcut o treabă extraordinară. Nu este un politician model, dar a făcut o treabă extraordinară. Este foarte bun împotriva Hezbollah. Nu îi place Hezbollah”, a precizat Donald Trump.

Consecinţele economice ale acestei noi arhitecturi regionale au fost de asemenea în centrul dezbaterilor. Blocarea Strâmtorii Hormuz a provocat şocuri pe pieţele energetice şi a amplificat temerile privind inflaţia. Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Londra şi Parisul pregătesc deja o operaţiune internaţională pentru garantarea libertăţii de navigaţie în zonă.

„Preşedintele Macron şi cu mine am format un grup de ţări pregătite să contribuie la asigurarea tranzitului navelor prin strâmtoare. Acest lucru este extrem de important pentru redeschiderea acesteia. Închiderea strâmtorii a avut un impact asupra economiei noastre şi asupra fiecărei gospodării din Marea Britanie”, a arătat Keri Starmer.

La rândul său, Ursula von der Leyen a salutat înţelegerea la care au ajuns SUA şi Iran, şi a transmis un mesaj de încredere pieţelor.

„Suntem de acord că acest lucru trebuie să însemne sfârşitul definitiv al programului nuclear iranian. Strâmtoarea Hormuz se va redeschide. Preţurile petrolului scad. Aşa funcţionează diplomaţia”, a declarat preşedinta Comisiei Europene.

Dincolo de declaraţiile diplomatice şi fotografiile oficiale, prima zi a summitului G7 din Franţa a transmis un mesaj limpede: marile puteri occidentale nu mai discută despre crize separate, ci despre o singură confruntare globală pentru securitate, energie şi influenţă strategică.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2310
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5091
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6723
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0498
Gram de aur (XAU)Gram de aur630.1725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb