Cluj-Napoca rămâne una dintre cele mai dinamice pieţe rezidenţiale din România, cu cerere pentru proiecte premium bine amplasate şi dezvoltatori cu experienţă, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. În acest context, tbi bank îşi extinde parteneriatul cu Hexagon şi acordă o finanţare suplimentară de 5 milioane de euro pentru finalizarea proiectului Someşului 15, unul dintre proiectele rezidenţiale premium dezvoltate de grup în zona centrală a oraşului. Noua facilitate se adaugă finanţării de 10 milioane de euro acordate în 2025, valoarea totală a finanţării ajungând astfel la 15 milioane de euro, conform comunicatului de presă.
Someşului 15 este dezvoltat în centrul Clujului, lângă râul Someş, şi cuprinde 136 de apartamente, spaţii comerciale şi o parcare subterană pe două niveluri, în corpuri de clădire cu regim de înălţime 2S+P+5/6E. Proiectul integrează zone verzi şi soluţii de design eficiente energetic şi este dezvoltat de Hexagon, grup cu mulţi ani de experienţă şi un portofoliu cu proiecte majore în domeniul imobiliar, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
„În real estate, nu finanţezi doar metri pătraţi, ci încrederea că un proiect bun va fi dus până la capăt. Relaţia noastră cu Hexagon s-a construit în timp, iar suplimentarea finanţării pentru Someşului 15 vine firesc într-un parteneriat în care vedem experienţă, capacitate de execuţie şi un proiect relevant pentru o piaţă puternică precum Cluj-Napoca. Pentru noi, acesta este exact tipul de dezvoltare pe care vrem să îl susţinem: bine poziţionată, bine construită şi cu o perspectivă clară pe termen lung”, a declarat Marius Constantinescu, Head of Business Banking Sales, tbi bank România, se arată în comunicatul de presă.
Hexagon operează printr-un model integrat, care acoperă întregul ciclu de dezvoltare, de la achiziţia terenurilor şi planificarea urbană până la proiectare, construcţie, administrarea activelor şi comercializare. Lucrările sunt derulate în principal prin Hexagon Structures, antreprenorul general intern al grupului, structură care permite un control direct asupra calităţii şi termenelor de livrare şi reduce dependenţa de contractori terţi, conform comunicatului de presă.
„Someşului 15 este un proiect important pentru noi, atât prin amplasare şi concept, cât şi prin standardul de calitate pe care ni l-am propus. Faptul că tbi bank a decis să extindă finanţarea confirmă încrederea construită în timp. Într-o piaţă în care disciplina de execuţie contează tot mai mult, astfel de parteneriate fac diferenţa între un proiect bine gândit şi unul bine livrat”, a declarat Florin Măriş, Fondator şi CEO, Hexagon, se mai arată în comunicatul de presă.
Portofoliul dezvoltat până în prezent include proiecte rezidenţiale, comerciale şi office în Cluj şi Bucureşti, potrivit comunicatului de presă.
La începutul lui 2026, tbi bank a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu preluarea de către Advent International, unul dintre investitorii de private equity, care administrează active de aproximativ 100 de miliarde de dolari, conform comunicatului de presă.




















































Opinia Cititorului