Tehnologica Radion a cerut intrarea în insolvenţă

V.B.
Companii #Construcţii / 9 septembrie 2014

Compania de construcţii Tehnologica Radion, al cărei proprietar, Theodor Berna, este arestat într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 milioane euro, a cerut intrarea în insolvenţă, cererea fiind înregistrată săptămâna trecută la Tribunalul Bucureşti, scriu surse din presă, menţionând că termenul de judecată a fost stabilit de instanţă la 15 septembrie.

Anul trecut, societatea a avut o cifră de afaceri de 356,8 milioane lei (80,7 milioane euro) şi un profit net de 3,8 milioane lei (876.000 euro). Datoriile firmei se ridicau la 383 milioane lei (86,6 milioane euro) la 31 decembrie 2013, în vreme ce nivelul creanţelor era de 253,6 milioane lei (57,3 milioane euro), conform datelor raportate la Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Tot la finele anului trecut, Tehnologica Radion avea un număr mediu de aproximativ 2.000 de angajaţi.

Proprietarul Tehnologica Radion, omul de afaceri Theodor Berna, a fost arestat preventiv pe 19 august, de Tribunalul Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de peste 100 milioane euro. Recent, procurorii care instrumentează cazul au instituit sechestru asigurător pe toate conturile şi bunurile deţinute de Tehnologica Radion şi de Theodor Berna.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb