TENISUL NU IA SEAMA LA CLIMATUL MONDIALBani mai mulţi la AUSTRALIAN OPEN

EUGEN IONESCU
Ziarul BURSA #Sport / 19 ianuarie 2016

"Cum să faci bani în orice climat economic" - cu mulţi ani în urmă, am citit o carte cu acest titlu. Desigur, titlul era incintant. Soluţiile prezentate, mai puţin...

Aducându-mi aminte de acea carte, cred că astăzi aş putea da un răspuns la această întrebare, luând exemplu din tenis. Fără nici un dubiu, dacă eşti un jucător din primii şaptezeci din lume, climatul economic nu prezintă interes. Astfel, în Australia a scăzut preţul resurselor , iar bursele din toată lumea sunt în cădere liberă din cauza incertitudinilor în legătură cu economia chineză. Dar la Australian Open, ce se desfăşoară între 18 şi 31 ianuarie, s-au mărit premiile! Câştigatorul va primi un cec de 3,6 milioane dolari australieni - cu 10% mai mult ca anul trecut. Cei 132 de jucători al căror nume apar pe tabloul principal de concurs au o primă garantată de 36,000 $.

Nici investiţiile în facilităţi nu "stau pe loc". Toate terenurile din incintă vor avea tribunele acoperite, pentru a oferi un confort în plus spectatorilor. Este aproape gata noul centru de presă, o clădire cu mai multe etaje, cu facilităţi şi tehnologie de ultima oră.

Ca o noutate, Australian Open va fi singurul turneu de Grand Slam de unde vei putea urmări (după preferinţă) meciurile de pe toate terenurile . În primele zile se joacă pe 22 de terenuri.

Vorbind cu Andrei Pavel, acesta s-a declarat de acord cu ce am afirmat mai sus, adăugând ca anul acesta s-a mărit oferta şi pentru cei care joacă în calificări. În trecut, mulţi tenismani nu veneau să joace la calificări din cauza costurilor, distanţei şi riscului de a pierde în primul tur, în care caz nu puteau să-şi acopere nici măcar cheltuielile.

În zilele premergătoare turneului, presa se concentrează asupra marilor vedete. Ce fac, unde îşi petrec timpul liber, cine s-a despărţit de cine, care sunt noile cupluri etc. Vedeta bârfelor este, bineînţeles, superba Maria Sharapova (28 de ani), care s-a despărţit, după doi ani, de mai tânărul (24 de ani) Grigor Dimitrov. Mă rog, nu este nici o criză, ambii şi-au găsit noi parteneri... Apropo, la ultima conferinţă de presă, Maria Sharapova a povestit că şi-a dat rufele la spălat şi a primit înapoi chiloţii altei jucătoare!

Şi Simona Halep a devenit un superstar, care, de asemenea, "face" presa zilnică. Interesul fiind şi mai mare aici, deoarece lucrează cu celebrul antrenor australian Darren Cahill, care a câştigat grand şlam-uri cu Hewitt şi Agassi. Românca a declarat că, în tenis, modelul ei este Henin, o jucătoare cu statură asemănătore ei, fără un serviciu puternic, dar care a reuşit să bată sportive cu calităţi fizice superioare. În afara tenisului, idolul ei este Maradona din Carpaţi (Gheorghe Hagi).

L-am intrebat pe Andrei Pavel, care se afla la Melbourne, dacă o jucătoare ca Halep, ce trebuie să alerge enorm de mult în decursul unui meci, poate să spere la longevitate in acest sport. El spune că Simona are o echipă foarte bună care o pregăteşte şi nu se pune această problemă. Antrenorul Darren Cahill s-a despărţit de Hewitt din cauza conflictelor financiare, tatăl acestuia susţinând că tehnicianul avea pretenţii prea mari.L-am intrebat pe Pavel cât crede ca ar costa serviciile lui Cahill. Andrei a refuzat să speculeze, însă eu pot să fac acest lucru: e vorba, probabil, de o sumă în şase cifre, cu prima dintre ele între doi şi trei. Cum Halep a câştigat până acum peste 11 milioane de dolari, este posibil ca investiţia să fie profitabilă.

Că tot am vorbit de Andrei Pavel, el este la Melbourne în calitate de antrenor al jucătoarei austriece Tamira Paszek. Aceasta a fost acum câţiva ani numărul 29 in lume, astăzi fiind pe locul 120 şi a trebuit să joace în calificări. Spre bucuria românului, austriaca a reuşit să ajungă pe tabloul principal. După Melbourne, Pavel urmează să se concentreze asupra meciului din martie, cu Slovacia, al echipei de Cupa Davis.

Pe tabloul principal sunt cinci jucătoare din România. Două se numără printre favorite, Halep si Begu, iar la bărbaţi - cei doi jucători de dublu, Tecău si Mergea. Despre ei, deocamdată, doar că, în afară de Mitu, toţi sunt deja milionari. Mergea este.. în urma lui Tecău cu vreo două milioane, pierzând mult timp până şi-a dat seama că nu poate face faţă ca jucător de simplu.

În sfârşit, nici jurnaliştii nu sunt neglijaţi. Primesc o masa gratuită şi diferite băuturi - cafea, apă mineral şi bere. Gratuit. Există, totuşi, o restricţie: sticlele de bere se dau "deschise", pentru a nu putea fi luate acasă!

Până la următoarea corespondenţă, să auzim numai de bine.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro