Abonament gratuit
Videoconferinţa “Digitalizarea României şi tehnologia 5G”Videoconferinţa “Digitalizarea României şi tehnologia 5G”

TEODOROVICI:''Stănescu şi Ciolacu erau sub mochetă când Dragnea spunea culcat"

A.P.
Politică /

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici

Fostul ministrul al Finanţelor, Eugen Teodorovici, angajat într-un conflict pe faţă cu conducerea interimară a PSD, reprezentată de Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu, cei care l-au debarcat din postul de preşedinte executiv al PSD, pe care-l ocupa în subordinea Vioricăi Dăncilă, spune că, spre deosebire de el, care a avut "o relaţie nu tocmai plăcută cu Liviu Dragnea", Stănescu şi Ciolacu "erau sub mochetă" când Dragnea spunea "culcat", anunţă Radio Europa Liberă.

"Eu sunt unul dintre cei care nu au fost la masă cu Liviu Dragnea, nu am dat la vâsle, nu am turnat în pahare, nu mă poate acuza nimeni din partid, nu pot fi pus într-o tabăra sau alta", s-a prezentat pe sine Eugen Teodorovici lăsând să se înţeleagă că ar putea să candideze pentru postul de preşedinte al PSD la congresul de alegeri a cărui dată nu a fost încă stabilită.

"Este o decizie pe care toţi colegii din partid o cunosc, o simt deja şi o aşteaptă, sper. Dacă îmi asum o astfel de candidatură este şi o asumare a istoriei PSD, cu bune şi cu rele, să nu uităm de NATO, de Uniunea Europeană. Ce vreau eu de la PSD, vreau să pot să îi redau partidului ceea ce merită, onoarea. Simpatizanţii, membrii de partid să aibă curajul şi onoarea de a afirma public: da, mă mândresc cu asta", a spus Teodorovici într-un interviu de joi.

El a spus că ar fi dispus să facă o coaliţie de guvernare cu Pro România şi ALDE, după parlamentarele la care vrea să ducă PSD la 40%, scrie sursa.

"Eu îmi asum ţinte înalte. La parlamentare 40% este ţinta pe care eu vreau să mi-o asum pentru alegerile parlamentare. Eu cred într-o alianţă pe centru stânga. Pro România este principalul actor şi ALDE, dar şi cei care au astăzi noi proiecte politice. Menirea unui partid este să guverneze, nu să mimeze opoziţia", a spus Teodorovici.

PSD a fost în ultimele zile scena unei bătălii pe faţă între susţinătorii fostului preşedintel al partidului, Liviu Dragnea, acum în închisoare, şi conducerea interimară a PSD.

Scandalul a fost declanşat de Eugen Teodorovici, care a lansat un atac la adresa preşedintelui interimar Marcel Ciolacu, soldat cu o replică a secretarului general Paul Stănescu. Care nu a primit replica de la Stănescu, ci de la Ionel Arseni, liderul de la Neamţ, care a făcut trimiteri necuviincioase la profesia de bază a lui Stănescu, de tractorist.

Teodorovici l-a acuzat marţi pe preşedintele interimar Marcel Ciolacu, într-un interviu acordat pentru Adevărul live, că încalcă statutul partidului şi că nu e capabil să facă opoziţie autentică la PNL

"Teodorovici este un aventurier politic, incapabil să se gândească la PSD şi la colegii lui", i-a răspuns Paul Stănescu, actualul secretar general al partidului, omul de încredere al lui Marcel Ciolacu.

El a spus despre Teodorovici că nu este un social-democrat autentic şi că a fost "o calamitate atunci când s-a aflat la conducerea partidului fiind preocupat doar de funcţii" şi că nici măcar nu i-a ajutat pe primarii PSD, pentru că nu le-a dat banii promişi atunci când a fost titular la Finanţe.

"Paule, îţi spun eu că Eugen Teodorovici este un politician din noua generaţie, capabil să înţeleagă că vechile metode de a face politică nu mai dau rezultate. Acţiunile lui de a face opoziţie reală la actuala putere liberală, care a prăbuşit România, sunt ceea ce aşteaptă cu adevărat oamenii. Cât despre alegerile interne, părerea mea este că ar trebui să mai ai puţină răbdare şi, în loc să îţi critici public colegii de partid, mai bine să arăţi tu cu ce eşti mai bun, ce te face pe tine să fii o alternativă, deşi ştii şi tu prea bine că PSD e un tractor cam mare", i-a răspuns Ionel Arsene, liderul PSD de la Neamţ.

Când toate loviturile păreau să se fi epuizat a intervenit în discuţie, pe un ton doct şi cu parafraze subtile după Diderot fostul europarlamentar Victor Boştinaru, care le-a aplicat, într-o scrisoare deschisă publicată pe pagina sa de Facebook, câte un upercut, preşedintelui interimar Marcel Ciolacu şi secretarului general Paul Stănescu, consideraţi nedemni urmaşi ai lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Primul este judecat pentru crime împotriva umanităţii iar cel de al doilea a executat două condamnări la închisoare pentru corupţie.

Viorica Dăncilă şi-a dat demisia de la conducerea PSD în noiembrie trecut. În schimbul unei demisii paşnice, lui Dăncilă i s-a promis şefia iluzorie a organizaţiei de femei, care nu poate fi, de fapt, preluată fără alegeri, şi i s-a promis un loc în parlamentul viitor, pentru care vor fi organizate alegeri în acest an. Purtător de mesaj al baronilor locali şi şefi de organizaţii, nemulţumiţi de rezultatul dezastruos obţinut de Dăncilă la prezidenţialele din noiembrie, a fost chiar Marcel Ciolacu, cel care a fost şi desemnat preşedinte interimar al partidului. Din echipa sa face parte Paul Stănescu, fostul baron de la Olt, care a renunţat după zece ani la şefia organizaţiei pentru putere în conducerea centrală a partidului, care ar fi trebuit consolidată la congresul programat pentru luna februarie a acestui an, dar care a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus.

Viorica Dăncilă, fost preşedinte executiv al partidului, a preluat şefia PSD după ce Liviu Dragnea, pe atunci preşedinte al partidului şi al Camerei Deputaţilor, a fost condamnat pe 27 mai 2019 la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de protecţie a copilului din Teleorman.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un partied de cacao pentru ca este alcatuit din oameni cu catactete de cacao.

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie