2Performant Network începe anul cu semnale pozitive, în primul trimestru cifra de afaceri crescând cu 14%, iar pierderea netă s-a redus cu 18%. BusinessLeague a depăşit 563.000 de vânzări, în creştere cu 12%, în timp ce compania a anunţat restructurarea categoriilor şi comisioanelor platformei, cu trecerea de la 24 la 47 de categorii, majorarea abonamentului standard şi un impact estimat de +0,5% din valoarea vânzărilor generate începând cu 1 iulie 2026, potrivit Departamentului de Analiză al TradeVille.
• Concluzii-cheie
Rezultate financiare trimestrul I 2026
Cifra de afaceri: 12,7 milioane lei (+14% anual), 20% realizare buget (a 10-a luna de creştere consecutivă)
Cheltuieli operaţionale: 3,5 milioane lei (-30%)
EBITDA: -599.775 lei (+57%)
Rezultat net: -2,17 milioane lei (-18%)
Aspecte auxiliare
Valoare vânzări generate: 29,67 milioane euro (vs 29,78 milioane euro în trimestrul I 2025)
Număr vânzări generate: 563.472 (+12% anual)
Valoare comision platformă: +10% anual
ROAS (Return On Ads Spend) în BusinessLeague: 11,6x (vs media companiilor similare, de 2,87x)
Ecosistemul BusinessLeague (număr vânzări generate): 563.472 (+12%)
Magazine noi: 124 adăugate (cel mai puternic trimestru de onboarding)
Rată de conversie: 3,64% vs 3,16% (+15%)
Venit mediu total 2P/magazin: 1.092 euro (+8%)
Evoluţie preţ
Evoluţie: în primele ore de tranzacţionare după anunţarea rezultatelor, cotaţia a debutat în creştere cu aproximativ 3,5%. În ziua anterioară raportării, cotaţia a închis în uşor avans (+1,8%), la 1,12 lei.
Randament 2P: -10% de la începutul anului (YTD); -29% anual (YoY)
Randament BET: +25,5% YTD; +75% YoY
Randament BETAeRO : +8,6% YTD; +20% YoY
• CEO - Dorin Boerescu
„În momentul în care scriu aceste rânduri, 2Performant se află în a 10-a luna consecutivă de creştere, într-o perioadă în care majoritatea jucătorilor locali, inclusiv liderii pieţei, scad”.
„Cea mai mare parte a pierderii raportate, 1,46 milioane lei, o reprezintă amortizarea investiţiilor făcute în platformă în anii anteriori, o cheltuială contabilă, fără ieşire de cash”.
”În ultimii ani am investit, împotriva curentului, în dezvoltarea singurei platforme descentralizate de performance marketing, în care decizia de alocare a bugetelor este transferată celor care le şi investesc, din resurse proprii”.
”Am investit în prezenţa la evenimente relevante de e-commerce din România, Bulgaria şi Irlanda şi am reluat campaniile agresive de comunicare şi vânzări”.
• BVC
În octombrie 2025, bugetul pentru 2025 a fost revizuit semnificativ, întrucât tranzacţia Profitshare nu a fost finalizată, dar şi pe fondul creşterii TVA din august 2025, al scăderii vânzărilor în anumite categorii-cheie (Pharma şi Fashion) şi al adaptării strategiei la un context macroeconomic mai dificil.
Rezultatul net din 2025 a surprins însă pozitiv, fiind înregistrată o pierdere de 1,4 milioane lei, faţă de 1,9 milioane lei estimat, datorită ultimului trimestru din 2025, care a depăşit cifrele bugetate (cu 500.000 lei mai mult).

Creşterile bugetate pentru 2026 sunt susţinute de majorarea volumului de tranzacţii intermediate (+25%), extinderea numărului de magazine din ecosistem (+23%), contribuţia iniţială a operaţiunilor din Irlanda şi maturizarea platformei tehnologice, care permite scalarea activităţii fără creşteri proporţionale de costuri.
În primul trimestru, compania a realizat 20% din cifra de afaceri bugetată, în timp ce EBITDA şi rezultatul net sunt încă negative.

• Oportunităţi şi riscuri
Oportunităţi
Restructurare: Compania a anunţat restructurarea categoriilor (de la 24 de categorii de magazine la 47) şi a comisioanelor (recalibrarea comisionul de reţea pe fiecare categorie, mărirea abonamentul standard de la 69 la 99 euro şi introducerea de discounturi de vechime şi performanţă) din BusinessLeague de la 1 iulie 2026, cu scopul de a genera o creştere medie a veniturilor de 0,5% din valoarea vânzărilor generate.
Poziţie puternică în e-commerce & afiliere: Lider pe marketing afiliat în România, cu 2,3 milioane vânzări intermediate în 2025 şi peste 15,9 milioane vânzări intermediate cumulativ, în valoare de 803 milioane euro.
Expansiune internaţională: Intrarea în Irlanda oferă acces la o piaţă cu peste 25.000 de magazine online, GMV de aproximativ 7 miliarde euro şi fără o reţea locală de afiliere.
Riscuri
Sezonalitate: Trimestrul I este, istoric, cel mai slab trimestru al anului pentru companie, ceea ce poate pune presiune pe venituri şi profitabilitate la începutul fiecărui exerciţiu financiar. Chiar dacă atingerea pragului de break-even operaţional în acest trimestru este un semnal pozitiv, performanţa rămâne expusă unei dinamici sezoniere care poate genera volatilitate în rezultate.
Dependenţă de dinamica e-commerce: Contextul economic poate influenţa indirect 2Performant prin reducerea bugetelor de marketing ale clienţilor, iar ritmul de creştere din e-commerce poate fi afectat de costuri logistice, fiscalitate şi încetinirea consumului.
• Evaluare
FWD P/S: 0,2x
Gradul de îndatorare (DTL/Cap Proprii+DTL): 0%, compania neavând datorii pe termen lung
Lichiditate curentă: 0,21 vs 0,30 în trimestrul I 2025
Solvabilitate financiară: 1,92 vs 1,74, indicând o capacitate mai bună a activelor companiei de a acoperi datoriile totale
Sursele menţionate de TradeVille în această analiză sunt: raport companie, investestelabursa, BVB.
Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.


















































Opinia Cititorului