TradeVille: Teraplast vrea să-şi extindă amprenta geografică

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 martie

Sursa foto: wwww.teraplast.ro

Sursa foto: wwww.teraplast.ro

Teraplast SA, unul dintre puţinele grupuri industriale listate la Bursa de Valori Bucureşti (BBV), îşi propune să îşi extindă amprenta geografică şi să devină un campion la nivel european. Directorul general al companiei a prezentat cele mai recente performanţe ale grupului la evenimentul "Quarterly Report", organizat luna aceasta, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille

TeraPlast, cel mai mare procesator de polimeri din centrul şi sud-estul Europei, este o companie de producţie, care include societatea TeraPlast (producător de ţevi, granule şi profile din PVC) şi filialele: Teraglass Bistriţa - producător de ferestre şi uşi din PVC; TeraPlast Recycling - reciclator de PVC; TeraBio Pack - producător de ambalaje biodegradabile şi din polietilenă, înfiinţată în august 2020; Somplast - societatea care deţine hale de producţie pe care le închiriază către TeraBioPack şi TeraPlast Recycling; TeraBio şi TeraPack sunt cele mai noi linii de afaceri ale grupului, finalizând primul an de funcţionare, fiind încă în stadiul de scalare al producţiei.

Printre top 3 acţionari ai companiei, după numărul de deţineri, se numără omul de afaceri Dorel Goia, care are cea mai mare participaţie, de aproximativ 47%, urmat de Fondul de Pensii administrat de NN (actual Goldman Sachs) cu 12%. Următoarea deţinere semnificativă este a Fondului de Pensii de la Allianz Ţiriac, cu aproximativ 6%, iar restul de 35% este împărţit între mai multe persoane juridice şi fizice şi foşti directori generali din istoria companiei. În ultimul an s-a înregistrat o singură tranzacţie a insiderilor, aceştia cumpărând circa 1,33 milioane de acţiuni în valoare totală de puţin peste 245.700 lei.

Teraplast - strategie ambiţioasă de creştere prin fuziuni şi achiziţii

Teraplast a fost una dintre companiile participante la ediţia a treia a evenimentului trimestrial organizat de TradeVille, Quarterly Report, pe 6 martie. În prezentarea sa, CEO-ul companiei, Alexandru Stânean, a pus accentul pe strategia de creştere şi performanţă istorică: "Teraplast este un grup care rezistă, creşte şi face performanţă de peste 125 de ani, bazându-se pe tradiţia lungă industrială pe care o are. Cu o prezenţă consolidată pe piaţa de capital din Bucureşti, Teraplast doreşte să îţi menţină poziţia de lider, aspirând la o expansiune care să rivalizeze cu giganţii europeni".

Conform acestuia, Teraplast a pus în practică o strategie ambiţioasă de creştere prin fuziuni şi achiziţii, marcând o transformare semnificativă a Grupului.

"Am făcut două tranzacţii anul trecut, care au transformat din nou Grupul Teraplast în ceea ce a fost până în 2020, una dintre puţinele companii multinaţionale româneşti", a mai spus CEO-ul companiei. Tranzacţia cu compania Palplast a fost deja închisă, urmează închiderea tranzacţiei cu Grupul Freiler.

Aceste achiziţii nu doar că au extins prezenţa geografică a Teraplast în Europa, dar au şi adăugat valoare considerabilă prin diversificarea portofoliului de produse şi servicii. Prezenţa în Republica Moldova, Ungaria, Austria şi deschiderea către pieţele din Cehia, Slovacia şi Balcanii de Vest confirmă strategia companiei de a deveni un jucător dominant pe piaţa europeană. Facilităţile noi preluate asigură producţia locală în ţările respective, fapt ce va reduce costul de transport, un impediment în prezent.

O atenţie aparte a fost atribuită companiei din Moldova. "Firma din Republica Moldova, care nu este una semnificativă încă, a realizat o cifră de afaceri egală cu vânzările Teraplast într-o săptămână", potrivit lui Alexandru Stânean. Totuşi, privind pe termen mai lung, are o puternică bază de creştere atât pentru piaţa din Republica Moldova, dar şi pentru piaţa din Ucraina "în momentul în care piaţa din Ucraina va deveni activă", susţine Alexandru Stânean. Trebuie menţionat faptul că, de anul acesta, Republica Moldova are statutul de ţară candidată la aderarea la UE, lucru ce oferă o listă de beneficii, precum şi accesul la fondurile de pre-aderare.

Cu privire la provocările recente şi planurile pentru 2024, Stânean menţionează: "Pornim mai optimişti anul acesta... Avem bugetată o creştere de 30%, din care aproximativ jumătate provine din integrarea businessurilor noi, cu precădere pe businsseul preluat de la Grupul Freiler". Acesta din urmă este o companie mult mai dezvoltată, având o cifră de afaceri de aproximativ 30 de milioane de euro.

Totodată, acesta a menţionat un trend pozitiv al lucrărilor de infrastructură generate de anul electoral.

Provocări pentru Teraplast, în 2023

Teraplast a confruntat cu provocări în 2023, dar a menţinut o perspectivă optimistă pentru viitor, după cum evidenţiază CEO-ul companiei, Alexandru Stânean. Deşi cifra de afaceri s-a redus cu 5,5%, influenţată de performanţa scăzută a diviziei de granule, compania a înregistrat o creştere de 2,1% în volumul produselor vândute faţă de anul anterior. Această tendinţă pozitivă a fost mai evidentă în ultimul trimestru al anului, unde volumele vândute au crescut cu 27% faţă de ultimele trei luni din 2022, semnalând o revenire încurajatoare.

În ciuda acestor provocări, exporturile Teraplast au constituit 16% din cifra de afaceri, cu produsele ajungând în 22 de ţări din UE. De asemenea, indicatorul EBITDA a scăzut uşor, cu 2,6%, faţă de 2022, atingând 51,3 milioane de lei, însă compania a reuşit să îmbunătăţească marja de EBITDA la 7,6%, reflectând o gestionare eficientă a costurilor, notează TradeVille

Printre provocările semnificative se numără creşterea costurilor cu salariaţii şi utilităţile, precum şi o scădere semnificativă a veniturilor operaţionale. Aceşti factori au contribuit la o scădere drastică a profitului net, care a atins un nivel de 1,2 milioane de lei, însemnând o reducere de 92,6% faţă de 2022. Marjele de profit net şi operaţional au suferit, de asemenea, scăzând la niveluri de 0,2%, respectiv 2,7%.

Reflectând asupra lui 2023, Stânean recunoaşte: "Anul trecut a fost sub aşteptările noastre, însă ultimele două trimestre au marcat o schimbare pozitivă de direcţie". Acesta subliniază optimismul companiei pentru 2024, bazat pe performanţa îmbunătăţită din a doua jumătate a anului 2023: "Ne aşteptăm ca începutul anului acesta şi de fapt tot anul să continue în acelaşi trend".

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Teraplast

Oportunităţi

- Nivel de infrastructură redus în România şi Republica Moldova: În România, există încă oportunităţi semnificative pe piaţă datorate lipsei de conectivitate a populaţiei la reţeaua naţională de apă şi canalizare. Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, aproape 30% din populaţia ţării nu este încă racordată la aceste servicii, situaţie ce reprezintă o problemă cu care Uniunea Europeană insistă constant. În Republica Moldova, cifrele sunt chiar mai mici.

- Oportunităţi în exterior: Teraplast a început să se extindă şi peste hotarele României, cumpărând deja companii din Republica Moldova, Austria şi Ungaria.

- Top perfomer BVB: Acţiunea Teraplast are o revenire importantă de la începutul anului, cu o evoluţie de 13%, a doua cea mai mare din indicele BET. După anul dificil 2023, investitorii se aşteaptă la o redresare operaţională, începută încă din ultimele două trimestre ale anului.

Riscuri

- Costuri cu materialele: Războiul a dus la o volatilitate foarte mare pe piaţa materialelor de construcţii, problemă cu care s-a confruntat şi compania Teraplast.

- Lipsa de materii prime locale: Industria petrochimică nu este una dezvoltată în România, ceea ce creează necesitatea de a importa majoritatea materiilor prime de care are nevoie compania. De asemenea, se importă până şi materialul reciclat, întrucât la nivel naţional procesul de sortare nu este unul dezvoltat.

- Administraţia publică: Compania este puternic impactată de deciziile luate în cadrul proiectelor de infrastructură, lucru care poate afecta rezultatele financiare ale companiei dacă instituţiile publice din România nu pot organiza aceste proiecte.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: BVB, raport companie.

---------------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Mă bucur ptr Stănean și Birta,că au primit SOP uri,prețul acțiunii poate să și continue căderea.

    Aceasta mandrie a "Scolii Ardelene" care face BVB-ul sa miroasa destul de suspect. Bai baieti, lasati propaganda si puneti osul la munca, nu va luati dupa securistii de rit nou!

    cu ce isi extinde amprenta geografica? cu achizitii de companii moarte pe la altii, pe cel mult cateva milioane de euro?! e doar piar.

    1. platesti cat face, la scara la care poti; te astepti cumva la achizitii de miliarde?

    Așteptăm Birta&Stanean să aducă prețul la 0,40lei,hai că se poate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6356
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2368
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9010
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.0661

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb