Tribunalul Bucureşti a blocat înfiinţarea gigantului energetic Electra

F. A.
Companii #Energie / 10 decembrie 2010

Înfiinţarea companiei energetice Electra a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti în dosarul 49978/3/2010 de la Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a Comercială. Tribunalul consideră neîntemeiată cererea Nuclearelectrica pentru înregistrarea în Registrul Comerţului a noii companii, deoarece înfiinţarea acesteia nu poate avea loc prin fuziunea unor societăţi energetice, concomitent cu divizarea Hidroelectrica. Instanţa mai consideră că proiectul de constituire a companiei Electra SA nu conţine toate elementele care să permită creditorilor să cunoască în ce măsură vor fi sau nu afectaţi, deoarece nu există o descriere a activelor şi pasivelor societăţilor implicate. Împotriva acestei sentinţe poate fi depus recurs.

Electra ar urma să fie formată prin contopirea Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Craiova, Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, SN Nuclearelectrica, Hidroserv Râmnicu Vâlcea concomitent cu preluarea patrimoniului Hidroelectrica SA, corespunzător sucursalelor SH Râmnicu Vâlcea, SH Sibiu şi SH Târgu Jiu.

Tribunalul Bucureşti consideră că această comasare a societăţilor nu este posibilă decât după divizarea Hidroelectrica.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb