Turcia spune că Rusia se poate alătura proiectului Nabucco, dacă doreşte

F.A.
Companii #Energie / 12 iulie 2009

Turcia a câştigat acces la stocurile europene de gaz graţie participării sale la gazoductul Nabucco, proiect ce va fi construit astfel încât gazul să poată fi inversat şi în direcţia vest-est, în afară de cea est-vest, a declarat pentru Reuters ministrul energiei Taner Yildiz.

Ministrul a spus că Turcia a renunţat la cererea sa de a cumpăra 15% din gazul care va trece prin Nabucco, dar va avea în schimb dreptul de a lua o parte dintr-un volum de 15 miliarde de metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă o jumătate din cantitatea de gaz proiectată să treacă prin Nabucco. Yildiz nu a specificat totuşi ce procentaj din acest volum de gaz va avea dreptul Turcia să ia.

Conducta Nabucco - ce va conecta Turcia la un centru major de redistribuire de gaze naturale din Austria - va fi construită în aşa fel, încât fluxul de gaz va putea fi inversat şi în direcţia vest-est, iar în felul acesta Turcia va avea acces la stocurile europene de gaz, a explicat ministrul turc, sâmbătă, în interviul acordat Reuters.

Un acord interguvernamental privind tranzitul va fi semnat luni la Ankara de către arhitecţii gazoductului Nabucco, proiect ce se bucură de sprijinul Uniunii Europene şi al Statelor Unite şi care are un rival în proiectul rus South Stream.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb