Turcia va elibera 38.000 de condamnaţi din închisori pentru a face loc presupuşilor complotişti

M.I.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 august 2016

Recep Tayyip Erdogan (Sursa foto: Facebook)

Recep Tayyip Erdogan (Sursa foto: Facebook)

Turcia a emis un decret prin care 38.000 de persoane deţinute vor fi eliberate condiţionat, într-o încercare de a crea spaţiu pentru miile de persoane care au fost arestate în urma tentativei de lovitură de stat, transmite The Guardian.

Decretul prevede eliberarea deţinuţilor care au de executat cel mult doi ani de închisoare sau mai puţin şi punerea în libertate condiţionată a celor care au executat cel puţin jumătate din pedeapsă.

Decretul exclude persoanele care au comis crime, violenţe domestice, abuz sexual, terorism sau crime împotriva statului.

Măsurile nu se vor aplica infracţiunilor comise după data de 1 iulie 2016.

Ministrul Justiţiei, Bekir Bozdağ, a afirmat că această acţiune va duce la eliberarea a 38.000 de persoane, adăugând că nu e vorba de o graţiere sau de amnistie, ci de eliberarea condiţionată a deţinuţilor.

Guvernul turc a declarat stare de urgenţă şi a adoptat măsuri severe împotriva susţinătorilor lui Fethullah Gulen. Aproximativ 35.000 de persoane au fost reţinute pentru a fi interogate şi au fost intentate peste 17.000 de procese unora dintre aceştia, inclusiv militarilor, poliţiştilor, judecătorilor şi jurnaliştilor.

Zeci de mii de persoane suspectate că au conexiuni cu Gulen au fost suspendate sau concediate din sistemul judiciar, media, educaţional, al sănătăţii, militar şi administrativ.

Măsurile punitive au ridicat îngrijorarea în rândul statelor europene şi organizaţiilor pentru drepturile omului, care au solicitat moderaţia Guvernului turc, conform sursei citate.

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9192
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6852
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6962
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.5155

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro