Ucraina declară că trupele sale avansează spre Izium, în timp ce luptele se intensifică în Donbas

V.G.
Internaţional / 9 august 2022

Ucraina declară că trupele sale avansează spre Izium, în timp ce luptele se intensifică în Donbas

Ucraina a anunţat, astăzi, bombardamente intense ale Rusiei peste linia frontului, în timp ce ambele părţi s-au învinovăţit reciproc pentru atacul din weekend asupra centralei nucleare de la Zaporojie, care a declanşat îngrijorarea la nivel internaţional cu privire la un potenţial dezastru atomic, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Lupte grele au fost raportate în oraşele din prima linie din apropierea oraşului Doneţk din est, unde oficialii ucraineni au declarat că trupele ruse lansează valuri de atacuri în timp ce încearcă să preia controlul asupra regiunii industrializate Donbas.

"Situaţia din regiune este tensionată - bombardamentele sunt constante pe toată linia frontului... Inamicul lansează, de asemenea, foarte mult atacuri aeriene", a declarat guvernatorul regional Doneţk Pavlo Kyrylenko pentru televiziunea ucraineană.

"Inamicul nu are succes. Regiunea Doneţk rezistă". 

În jurul Harkivului, la nord-est, trupele ucrainene au capturat oraşul Dovhenke de la ocupanţii ruşi şi înaintau spre Izium, a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Oleksiy Arestovici într-un videoclip postat pe YouTube.

"Situaţia este foarte interesantă. Forţele Ucrainei se mişcă cu mult succes. Încercările Rusiei de a recâştiga terenul pierdut nu au izbutit. Ucraina ar putea ajunge să le încercuiască", a spus el.

În sud-est, podul cheie Antonovskyi peste râul Nipro din regiunea Herson a fost din nou vizat de forţele ucrainene care încercau să distrugă liniile de aprovizionare ruseşti.

Yuri Sobolevsky, adjunctul şefului consiliului regional Herson, înlăturat de forţele de ocupaţie ruse, a declarat pe Telegram că podul a fost grav avariat după "acţiuni peste noapte".

Reuters nu a putut verifica informaţiile.

Subsecretarul american al Apărării pentru politică, Colin Kahl, a declarat luni că Rusia a suferit între 70.000 şi 80.000 de victime, fie ucise, fie rănite, de când a început invazia sa în Ucraina pe 24 februarie. Rusia numeşte războiul o "operaţie militară specială".

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a numit ieri orice atac asupra unei centrale nucleare drept "sinucigaş" şi a cerut inspectorilor nucleari ONU să aibă acces la Zaporojie, cel mai mare complex nuclear de acest gen din Europa.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb