Ucraina şi Finlanda au semnat un acord pe zece ani privind cooperarea în domeniul securităţii

F.D.
Internaţional / 3 aprilie

Ucraina şi Finlanda au semnat un acord pe zece ani privind cooperarea în domeniul securităţii

Preşedintele finlandez Alexander Stubb şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au semnat miercuri, la Kiev, un acord privind cooperarea în domeniul securităţii şi sprijinul pe termen lung între Finlanda şi Ucraina, relatează Reuters.

Documentul acoperă o gamă largă de chestiuni, inclusiv susţinerea politică şi sprijinul pentru securitate, reforme şi reconstrucţia Ucrainei.

''Acordul pe zece ani este dovada angajamentului Finlandei pe termen lung faţă de sprijinirea Ucrainei'', a afirmat administraţia prezidenţială finlandeză.

De asemenea, Stubb i-a transmis lui Zelenski că Finlanda va trimite încă un lot de echipament militar estimat la 188 milioane de euro, ceea ce aduce la aproximativ 2 miliarde euro valoarea sprijinului finlandez pentru Kiev începând din 2022.

Rămânând neutră în timpul Războiului Rece, Finlanda - mult timp o susţinătoare a dialogului între Occident şi Rusia - a renunţat după trei decenii la nealinierea militară, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.

Ea a devenit membră a Alianţei Nord-Atlantice anul trecut, spre nemulţumirea Rusiei, care a promis că va răspunde cu contramăsuri.

La sfârşitul lunii august a anului trecut, Finlanda s-a confruntat cu un aflux de migranţi la frontiera sa cu Rusia, acuzând Moscova că orchestrează o criză a migraţiei la uşa sa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb