Ucraina şi Rusia se acuză din nou reciproc de manevre în apropierea centralei nucleare Zaporojie

V.G.
Internaţional / 1 septembrie 2022

Ucraina şi Rusia se acuză din nou reciproc de manevre în apropierea centralei nucleare Zaporojie

Autorităţile ucrainene au acuzat astăzi Rusia că a întreprins lovituri de artilerie asupra oraşului Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie, chiar în ziua în care o misiune a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să ajungă acolo, informează AFP, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, Moscova a acuzat armata ucraineană că a organizat o debarcare a unor ''sabotori'' în apropierea centralei nucleare.

"Ruşii întreprind lovituri de artilerie asupra traseului pe care misiunea AIEA trebuie să-l parcurgă spre centrala Zaporojie" ocupată de ruşi, a acuzat pe Telegram primarul în exil al acestui oraş, Dmitro Orlov, afirmând că delegaţia nu poate "să-şi continue drumul" spre centrală "din raţiuni de securitate".

O misiune a AIEA urma să ajungă joi la această centrală, cea mai mare din Europa, care este ocupată de ruşi şi care a fost bombardată de mai multe ori, generând temeri cu privire la o catastrofă nucleară.

"Cerem Rusiei să înceteze provocările şi să dea acces AIEA la această instalaţie nucleară ucraineană", a continuat Orlov.

De la primele ore ale dimineţii de astăzi, ruşii "trag asupra Energodar cu ajutorul mortierelor, armelor automate şi bombardează cu ajutorul rachetelor", a acuzat înainte de aceasta Orlov, într-un mesaj separat pe Telegram, publicând fotografii cu clădiri avariate şi nori de fum negru.

Ucrainenii i-au acuzat cu o zi înainte pe ruşii care deţin controlul asupra Energodar că au bombardat oraşul cu intenţia de a pune responsabilitatea pe seama forţelor ucrainene.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării rus a anunţat astăzi că forţele ucrainene au încercat să captureze centrala Zaporojie, relatează Reuters. Într-o declaraţie de presă, ministerul a susţinut că până la 60 de militari ucraineni au traversat cu bărcile râul Nipru, care delimitează teritoriul deţinut de cele două tabere, în jurul orei locale 6:00. Ministerul rus a calificat operaţiunea ''o provocare'' menită să împiedice vizita planificată a inspectorilor AIEA la centrala nucleară. Instituţia rusă a adăugat că ''au fost luate măsuri'' pentru a distruge trupele rivale, folosindu-se inclusiv aviaţia militară. Reuters menţionează că nu a putut verifica imediat aceste informaţii.

Între timp, operatorul nuclear ucrainean Energoatom a anunţat că unitatea numărul 5 a centralei Zaporojie a fost închisă din cauza bombardamentelor.

În pofida informaţiilor despre bombardamente pe traseu, AIEA a anunţat joi dimineaţa că îşi menţine vizita la centrala nucleară Zaporojie.

"Acolo erau activităţi militare, inclusiv în această dimineaţă, în urmă cu câteva minute", însă "nu ne oprim, ne mişcăm" acum pentru că ''avem o misiune foarte importantă de îndeplinit'', a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, în faţa presei în oraşul Zaporojie, situat la circa 120 de kilometri de centrală, înainte de plecarea convoiului spre această instalaţie. "Vom începe imediat evaluarea situaţiei de securitate la centrală", a adăugat Grossi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. MAI , NENE ??? IAR O LUAM DE LA INCEPUT ??? UITATI-VA SI VOI , CE SPUN UCRAINIENII ASTIA : ''''''' RUSII TRAG ASUPRA ENERGODAR -ului , CU : MORTIERE , ARME AUTOMATE , RACHETE !!! '''''''. BUN !!! '''''' UCRAINIENII AI ACUZA PE RUSII CARE DETIN CONTROLUL ASUPRA ENERGODARULUI , CA ........'''''''. PAI , DACA ORASUL ALA BLESTEMAT , E IN MAINILE RUSILOR , CUM SA TRAGA IN PROPRII OAMENI ???????????? CINE PE CINE , MINTE ??? NICI EU NU-I SUPORT PE RUSI CA NATIUNE , DAR ASTA , CHIAR E PREA DE TOT !!!!!!!!!!!! DAR , STITI CUM ESTE : DACA MINTI INTR-UNA ZI DE ZI , PANA LA INFINIT , LUMEA AJUNGE SA CREADA MINCIUNILE TALE !!!!!!!!!!!!! VEDETI CE VECINI BUNI , NE-A DARUIT DUMNEZEU ??????????? FERITI-VA DE RUSI , TOATA VIATA VOASTRA !!!!!!!!!!!!!!! DAR ASTIALALTII , SANT DE 10 ORI MAI VICLENI !!! SI MAI COMPLICATI CA OAMENI , SI CA NATIUNE !!!!!!!!!!!!! SI MAI MINCINOSI !!!!!!!!!!!!!!! SI MAI PROFITORI !!!!!!!!!!!!!!!!! SI MAI .............................. .

    1. Trolezi in fiecare zi, cu majuscule, tot cu gandul ca ”lumea ajunge sa creada in minciunile tale”?

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

31 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9221
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5466
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8998
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6028
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5779

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro