Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) a fost desemnată universitate-pilot pentru testarea şi validarea Cadrului European de Interoperabilitate pentru Educaţie Digitală, un instrument strategic al Uniunii Europene destinat eliminării barierelor administrative şi tehnologice din sistemele universitare. UMFST face parte din Alianţa universitară europeană DIVERSE, alături de instituţii de învăţământ superior din 11 state europene. Potrivit unei informări publicate de universitate, proiectul se derulează în cadrul Hubului European pentru Educaţie Digitală, platformă coordonată de Comisia Europeană, care urmăreşte armonizarea proceselor educaţionale digitale la nivel continental.
• Un rol-cheie în definirea standardelor europene
Prin participarea în Task Force-ul dedicat interoperabilităţii, UMFST contribuie direct la definirea unor standarde comune menite să permită: transferul rapid şi securizat al evidenţelor academice, creditelor şi calificărilor; îmbunătăţirea experienţei studenţilor şi a cadrelor didactice, prin simplificarea procedurilor şi reducerea sarcinilor administrative repetitive; consolidarea cooperării între universităţile partenere, prin schimb de date, instrumente digitale şi bune practici.
Reprezentanţii UMFST subliniază că obiectivul principal al cadrului european este facilitarea proceselor educaţionale fără bariere, astfel încât studenţii şi profesorii să poată beneficia de mobilitate academică reală şi de recunoaştere automată a studiilor în spaţiul european.
• Studii de caz şi parcurs educaţional unitar
Colaborarea în cadrul proiectului-pilot se concentrează pe testarea a două studii de caz concrete, menite să creeze şi să valideze un parcurs unitar de informare şi aplicare pentru definirea cursurilor universitare. Accentul este pus pe: furnizarea de informaţii clare şi comparabile despre programele de studiu; ghidare pas cu pas pentru studenţi; reguli transparente de recunoaştere academică între instituţii. În prima etapă, proiectul acordă prioritate microcertificărilor, considerate un model relevant pentru oportunităţile de studiu interuniversitare şi pentru adaptarea rapidă a competenţelor la cerinţele pieţei muncii. „Prin rolul său în cadrul alianţei şi al acestui proiect, UMFST contribuie la transformarea interoperabilităţii din concept în practică, sprijinind dezvoltarea mobilităţii academice şi modernizarea educaţiei digitale la nivel european”, au transmis reprezentanţii universităţii.
Alianţa universitară DIVERSE (Diversity and Inclusion, Visibility, Equity, Research, Sustainability, Excellence) reuneşte 12 universităţi din 11 ţări europene, care însumează peste 150.000 de studenţi şi mai mult de 15.000 de cadre didactice şi cercetători. Anul trecut, DIVERSE, deţinătoare a Sigiliului de Excelenţă, a fost recunoscută oficial de Comisia Europeană ca Alianţă Universitară Europeană, confirmând poziţionarea sa strategică în arhitectura educaţiei superioare europene. Alianţa şi-a propus să devină un lider global în domeniile Venture Science şi Deep Tech, consolidându-se ca o instituţie europeană multidisciplinară orientată spre inovaţie tehnologică şi antreprenoriat, promovând totodată valorile fundamentale ale Uniunii Europene.





















































Opinia Cititorului