UPDATE: DEŞI ALRO ŞI HIDROELECTRICA S-AU ÎNŢELES LA PREŢ,Reprezentanţii FP şi ai Ministerul Economiei blochează acordul

Alina Toma
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 august 2012

Reprezentanţii FP şi ai Ministerul Economiei blochează acordul

UPDATE: Reprezentanţii FP şi ai Ministerului Economiei blochează acordul între Hidroelectrica şi Alro, potrivit sindicatelor Alro şi CNS "Cartel ALFA"

După "negocieri dure", care au avut loc pe durata a peste 9 ore, dintre administratorul judiciar al Hidroelectrica şi echipa de negociere Alro, s-a ajuns la un acord şi implicit la un preţ acceptat de ambele părţi, moment în care reprezentanţii FP şi ai Ministerului Economiei au intervenit în negocieri şi au blocat acordul părţilor tocmai când urma să se semneze, se arată într-un comunicat al sindicatelor Alro.

Acestea se declară stupefiate şi contrariate de ceea ce s-a întâmplat, precizând că nu înţeleg de ce Fondul poate bloca, ca parte terţă, aceste negocieri, respectiv care sunt interesele acestuia, având în vedere că este acţionar atât la Hidroelectrica cât şi la Alro.

În acest condiţii sindicatele au lansat ipotezele conform cărora fondul de investiţii Templeton ar dori preluarea ostilă a Alro, chiar şi cu activitatea oprită, respectiv că ar dori falimentarea Hidroelectrica şi apoi "spargerea în mai multe firmuliţe".

Confederaţia Naţionala Sindicală "Cartel ALFA" şi-a exprimat îngrijorarea şi uimirea faţă de blocarea acordului de achiziţie de energie electrică între Hidoelectrica şi Alro, cu atât mai mult cu cât acest blocaj s-a produs prin intervenţia Ministerul Economiei şi a Fondului Proprietatea, se arată într-un comunicat al Confederaţiei.

"Cartel ALFA" mai precizează că situatia este cu atât mai gravă cu cât Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea au blocat semnarea unui contract asupra căruia, în urma negocierilor, toate celelalte părţi s-au declarat de acord.

Astfel, "Cartel ALFA" cere Ministerului Economiei clarificarea de îndată a acestei situaţii, motivând că blocarea de către Ministerul Economiei a contractului de achiziţie de energie electrică, contract care respectă condiţiile cerute de Administratorul judiciar al Hidroelectrica şi cu plata în avans pe trei luni a curentului, lasă să se înţeleagă că interesele Ministerului sunt "cel puţin surprinzătoare".

Comunicatul mai adaugă că singura concluzie este "că Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea (în calitate de acţionar la Hidroelectrica), urmăresc falimentarea Hidroelectrica şi închiderea ALRO Slatina şi Alum Tulcea, pentru a servi interesele unor potenţiali investitori străini, privaţi, şi nu relansarea economiei şi salvarea locurilor de muncă, aşa cum se susţine declarativ, la pupitrele oficiale din Bucureşti".

-------------------------------------

Fondul Proprietatea se opune

Administratorii Hidroelectrica şi reprezentanţii Alro au ajuns la un acord cu privire la preţul energiei pe care îl va plăti producătorul de aluminiu, dar Fondul Proprietatea se opune.

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat, exclusiv pentru ziarul BURSA: "La negocierile de aseară am invitat şi Fondul Proprietatea şi pe administratorul special Remus Vulpescu. Alro a oferit un preţ între 180 şi 205 lei/MWh pentru energia hidro şi va plăti, din urmă, o diferenţă de preţ de 11 milioane de euro, pentru energia hidro pe care a consumat-o în prima parte a anului. Preţul va fluctua, în continuare, în funcţie de cotaţia aluminiului, dar nu va scădea sub 180 de lei/MWh. Fondul Proprietatea nu a fost de acord cu preţul şi nici cu faptul că nu vom scurta perioada contractuală, care este anul 2018".

Domnia sa ne-a precizat că, într-o oră, va avea loc, la Ministerul Economiei, o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii Fondului Proprietatea.

(citiţi mai multe detalii în ediţia tipărită a ziarului BURSA de mâine)

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Treaba cu pretul sub 180 de lei am inteles-o, dar treaba cu variatia in functie de cotatia aluminiului, nu am inteles-o. Hidroelectrica e companie de asigurari? Daca Alro are vreun dubiu privind evolutia aluminiului, sa isi ia o asigurare pe la Londra pe undeva. Pe vremea cand era la stat era asigurat la fel? Eu cand cumpar energie la mine acasa, pretul nu variaza in functie de salariul meu. Daca sunt dat afara, pretul ramane la fel.

    1. Da dacaunul ia 1Kg de rosii din piata si tu iei 1000Kg ti se pare normal sa platesti acelasi pret? Daca tu cumperi ceva brut, si altul cumpara ceva prelucrat ti se pare normal sa platesti acelasi pret>

      m-am saturat de destepti din astia, asta-i specula si din pietele noastre, se duc toti ratatii la tarani si le ofera un pret de mizerie, pe motiv ca nu merge piata, ca oricum nu ai loc la piata, ca iti cumpar toata marfa, apoi o vinde la preturi de 3-4-5 ori mai mari, obtinand profituri uriase iar taranii de multe ori nu-si acopera cheltuielile... dar se gasec destepti din astia cu cap rotund si minte-n colturi si ne tin lectii de economie...

      nici daca hidroelectrica nu ar avea unde vinde energia si tot nu se justifica mentalitatea ta, dar in conditiile in care cerea din piata este foarte mare?

      a zis bine primul comentator, hidroelectrica nu este firma de sigurari, la londra isi poate asigura productia iar daca nu-si permite sau are dubii, sa renunte la afacere, dar sa nu platim noi, boborul, golanelile altora, ca pana la urma, toate se sparg in capul boborului, ca e multi si prosti si nu se observa doi trei bani la kw... 

      Nu inteleg ce pozitie are cartelul ALFA intr-o negociere comerciala. Si de ce trebuie contract pana in 2018?

    Fie-va mila de ei ca nu sunt invatati sa plateasca, ei cersesc de aproape 10 ani .Daca platesc mai mult nu au cu ce sa-si intretina vilele din tara si din strainatate si "HOTELELE" 11 milioane e un fleac pentru Dobra de ce nu plateste si din urma la cat castiga el si miliarde vechi pe luna si multi sefi .Sa termine ca a obosit lumea cu timpenii , sa plateasca cum platim noi casnicii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

10 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9132
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0576
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.1595

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro