Croazierele turistice reprezintă o zonă cu un potenţial mare de dezvoltare în industria de profil din ţara noastră, atât timp cât doar 37.000 de români au ales să îşi petreacă vacanţa astfel în 2025, ceea ce reprezintă doar 0,17% din numărul turiştilor din România, au afirmat reprezentanţii Costa Cruises, una dintre cele mai mari linii de croazieră din lume, în cadrul unui eveniment organizat la Bucureşti, la care au participat peste 100 de parteneri din turism şi reprezentanţi mass-media.
De aceea, compania italiană a decis să îşi accelereze dezvoltarea pe piaţa românească, pe fondul interesului tot mai mare pentru vacanţele pe mare şi al potenţialului semnificativ de creştere al segmentului de croaziere. Pentru compania italiană, România este a doua cea mai mare piaţă din Europa Centrală şi de Est şi a şasea din UE, cu o creştere anuală estimată la 5-10%.
Astfel, ca parte a strategiei sale, Costa îşi propune să consolideze parteneriatele locale, să crească vizibilitatea brandului şi să lanseze itinerarii adaptate noilor aşteptări ale călătorilor români.
Mirco Vassallo, International Region Director în cadrul Costa Cruises, a declarat în cadrul evenimentului de la Bucureşti: „România reprezintă o piaţă cu un potenţial remarcabil încă nevalorificat, iar prezenţa noastră aici reflectă încrederea puternică pe care o avem în creşterea sa pe termen lung. Călătorii români caută tot mai mult experienţe autentice, confort şi descoperire. Misiunea Costa este să susţină această evoluţie, oferind ceva cu adevărat distinct: echilibrul perfect între conceptul Italian Essence, itinerariile inovatoare integrate cu activităţile unice Sea&Land Destination şi experienţe culinare excepţionale”.
Reprezentantul companiei italiene a precizat că industria croazierelor a atins în anul 2024 peste 34,6 milioane de pasageri, recuperând complet pierderile din pandemie. Potrivit datelor furnizate de reprezentantul Costa Cruises, ţara noastră este una dintre pieţele cu cea mai mare creştere în industria croazierelor.
„Dacă ne uităm la graficul privind numărul persoanelor care merg în croazieră raportat la populaţie, vedem pieţe mature precum SUA (13 milioane de oaspeţi), Marea Britanie sau Germania (câte 2 milioane fiecare). În schimb, în Europa Centrală şi de Est, foarte puţini oameni ştiu ce este o croazieră sau au încercat una. Aceasta înseamnă un potenţial uriaş de creştere şi o piaţă complet neexploatată. Piaţa din România creşte cu 12-15% în fiecare an. În timp ce în 2026 estimăm între 33.000 şi 45.000 de pasageri, sunt convins că în următorii doi-trei ani România va ajunge cu uşurinţă la 100.000 de pasageri. Aceasta înseamnă investiţii în distribuţie, site-uri noi, promoţii şi colaborarea cu cei peste 2.200 de agenţi de turism locali. România este cea mai mare ţară din Europa de Est ca populaţie (peste 18 milioane) şi are conexiuni aeriene în creştere. Conexiunile de zbor sunt vitale, deoarece navele nu sunt în Bucureşti, deci trebuie să ajungem la portul de îmbarcare. Costa Cruises este în România de ani de zile, dar acum suntem gata pentru o schimbare majoră. Suntem gata să punem croazierele la acelaşi nivel cu celelalte produse turistice”, a precizat Mirco Vassallo.
Mai mult, pentru a veni în sprijinul turiştilor români, compania Costa Cruises va lansa în curând aplicaţia utilizată la bord în limba română, oferind astfel pasagerilor acces facil la programul zilnic de activităţi, meniurile numeroaselor restaurante, detalii despre excursiile din fiecare destinaţie şi alte servicii disponibile pe navă.
De altfel, turiştii din România reprezintă aproximativ 25% din totalul pasagerilor Costa din Europa Centrală şi de Est. În ultimii ani, vânzările Costa Cruises în România au crescut cu peste 70% faţă de anul 2023. În activitatea Costa, România a înregistrat o creştere puternică, de două cifre, în 2025, consolidându-şi poziţia printre cele mai performante pieţe din Europa Centrală şi de Est şi devenind un contributor tot mai important în strategia internaţională de diversificare a companiei.
Porturile de îmbarcare sunt uşor accesibile pentru români, datorită conexiunilor aeriene excelente din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi către Barcelona, Roma (Civitavecchia) şi Dubai, iar această conectivitate susţine potenţialul de creştere al pieţei.
Conform estimărilor privind evoluţia pieţei de croaziere din România, rata de penetrare este încă redusă (0,17%), cu aproximativ 37.000 de pasageri în 2025. Numărul lor este aşteptat să crească la 50.000 de pasageri în 2028. Ritmul anual de creştere al pieţei este estimat între 12% şi 15%, iar pentru 2026 Costa vizează o majorare de 7% a vânzărilor în România.
• Ce destinaţii preferă turiştii şi cât costă o croazieră
Peste jumătate dintre pasagerii Costa (56%) aleg croazierele în Marea Mediterană, 22% optează pentru Emiratele Arabe Unite, iar restul preferă Europa de Nord, Insulele Canare sau Caraibele. Tendinţa se menţine şi în România. Se remarcă şi un interes tot mai mare pentru mini-croazierele de 4-5 nopţi, preferate în special de tineri (25-35 de ani) şi familii tinere (până la 40 de ani).
Pachetele All Inclusive pentru croazieră au tarife de la 599 de euro/persoană. Acestea includ un sejur de 7 nopţi cu pensiune completă, pachetul de băuturi alcoolice şi non-alcoolice MyDrinks, cazare în cabină interioară şi taxele portuare. Oferta este valabilă până pe 2 martie pentru croaziere cu operare până în decembrie 2026.
Marea Mediterană este principala opţiune de vacanţă pentru români, atât în sezonul estival, cât şi în lunile de toamnă şi primăvară, pentru temperaturile blânde şi varietate. Cei mai mulţi turişti preferă itinerariile din Mediterana de Vest, cu opriri în Italia, Franţa şi Spania, inclusiv destinaţii spectaculoase precum Marsilia (Calanques), Napoli-Capri, Ibiza sau Mallorca.
În luna august, românii se pot bucura de o experienţă incredibilă. Compania a lansat o croazieră în Marea Balearelor chiar în timpul eclipsei solare totale, un fenomen natural incredibil, nemaivăzut în ultimii 20 de ani. Costa Pacifica este singura navă care, pe timpul eclipsei, va opri navigarea pentru a permite oaspeţilor să se bucure pe deplin de acest moment unic. Turiştii pot găsi deja la agenţiile partenere pachete de vacanţă pentru acest program, cu zbor şi serviciile de transfer, la tarife avantajoase.
Pasionaţii de adrenalină şi experienţe atipice pot opta pentru acestea în destinaţiile vizitate, unde pot să vadă rechinii, să facă trasee de escaladă montană şi chiar să meargă pe via ferrata.
Insulele greceşti (Mykonos, Santorini) sunt printre cele mai atractive opţiuni, inclusiv experienţe speciale pe mare, cum ar fi navigarea deasupra celui mai adânc punct din Marea Mediterană, Groapa Calypso, cu o adâncime de 5.109 metri, aflată în Grecia, unde nava încetineşte pentru a oferi oaspeţilor o vedere spectaculoasă a stelelor de mare, sau la Sanctuarul Cetaceelor.
Europa de Nord este aleasă de românii care preferă natura şi temperaturile mai scăzute, cu fiorduri norvegiene şi atracţii precum Geiranger şi Cascada Şapte Surori. În 2026, agenţiile partenere pariază pe această destinaţie, ca urmare a interesului din anul precedent, dovadă fiind pachetele cu zbor inclus din mai multe oraşe mari din ţară.
În timpul iernii, românii aleg croazierele exotice, fie că optează pentru itinerarii în Caraibe, fie în Emiratele Arabe Unite, Oman şi Qatar, unde se bucură de zile călduroase la plajă.
• Sea&Land Destinations - un concept unic pe piaţa croazierelor
Potrivit reprezentanţilor Costa Cruises, turiştii români sunt tot mai atraşi de vacanţe pe vas de croazieră, atât datorită preţului şi facilităţilor de pe navă, cât şi diversificării itinerariilor, cu posibilitatea de a vizita mai multe locuri în aceeaşi călătorie.
Astfel, în cadrul evenimentului de la Bucureşti, Costa Cruises a prezentat un concept unic pe piaţa croazierelor, Sea&Land Destinations, produs care îmbină destinaţiile exclusive pe mare (Sea Destinations) - experienţe imersive trăite direct de la bord - cu destinaţii atent selectate la ţărm (Land Destinations), ce permit o descoperire mai profundă şi autentică a fiecărui loc.
De exemplu, în Mediterana de Vest, oaspeţii pot trăi experienţe Sea Destinations, precum un concert la răsărit în Golful Parcului Naţional Calanques, unde un pianist interpretează la ivirea zorilor, printre parfumuri de lavandă, rozmarin şi floare de portocal, în timp ce nava navighează prin „fiordurile Mediteranei”. Ca Land Destination, călătorii pot opta pentru o experienţă memorabilă la Acvariul din Barcelona, unde pot înota alături de 11 rechini, într-o experienţă unică de diving.
În Europa de Nord, itinerariile includ fiorduri spectaculoase, completate de Sea Destinations, precum traversarea cascadei „Seven Sisters”, care oferă privelişti ample şi memorabile asupra stâncilor, admirate dintr-un punct panoramic exclusiv pe mare.
În Golful Arabiei, turiştii de la bordul navei Costa Smeralda vor naviga către Dubai, Abu Dhabi, Doha şi Muscat, iar printre Land Destinations se numără o experienţă 4x4 prin dunele aurii ale deşertului, urmată de ospitalitate tradiţională în stil beduin.
În Insulele Canare, itinerariile Costa, la bordul navei Costa Pacifica, vor explora unele dintre cele mai spectaculoase insule ale arhipelagului, precum Tenerife, Lanzarote, Gran Canaria şi Fuerteventura, oferind o combinaţie între peisaje vulcanice, plaje cu nisip negru, oraşe vibrante şi o cultură locală distinctă.
Pentru ca turiştii să beneficieze de cele mai bune condiţii, Costa Cruises derulează un amplu proces de reînnoire şi modernizare a flotei, cu investiţii de peste 200 de milioane de euro pentru upgrade-ul navelor, modernizarea spaţiilor, îmbunătăţirea designului şi integrarea celor mai noi inovaţii. Un exemplu este nava Costa Serena, care şi-a reluat recent operaţiunile în Asia după o transformare totală, acum cu un design modern ce reinterpretează figuri din mitologia greacă, folosind arta „pop” prin culori şi forme îndrăzneţe.
Costa Cruises este o companie italiană cu sediul în Genova, parte a Carnival Corporation, cel mai mare grup de croaziere din lume şi unul dintre liderii globali ai industriei de leisure travel. De peste 75 de ani, navele Costa navighează pe mările şi oceanele lumii, ducând pasagerii în peste 200 de destinaţii, descoperite prin experienţe unice, atât la bord, cât şi la ţărm. Flota companiei numără în prezent 9 nave aflate în operare, toate sub pavilion italian. Costa operează itinerarii în Marea Mediterană, Europa de Nord, Caraibe, America Centrală, America de Sud, Emiratele Arabe Unite, Orientul Îndepărtat şi Asia de Sud-Est, oferind totodată Croaziere în jurul lumii şi Grand Cruises, care permit explorarea mai multor continente într-o singură vacanţă.





























































Opinia Cititorului