VLADIMIR PUTIN: "O confruntare directă între Rusia şi NATO în Ucraina ar fi o catastrofă globală''

F.D.
Internaţional / 14 octombrie 2022

"O confruntare directă între Rusia şi NATO în Ucraina ar fi o catastrofă globală''

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri asupra unei ''catastrofe globale'' în cazul unei ''confruntări directe'' între Rusia şi NATO pe teritoriul Ucrainei, transmite agenţia EFE, conform Agerpres.

''Participarea oricărei forţe globale într-un contact direct, într-o confruntare directă cu armata rusă, este un pas foarte periculos care poate conduce la o catastrofă globală'', a spus Putin la o conferinţă de presă la finalul unui summit regional desfăşurat la Astana, în Kazahstan.

Răspunzând unei întrebări despre o eventuală desfăşurare de trupe ale NATO în Ucraina, liderul de la Kremlin şi-a exprimat încrederea că în cele din urmă va prevala ''simţul raţiunii'' în rândul celor care susţin o asemenea opţiune.

Declaraţia sa coincide cu a 60-a aniversare a Crizei Rachetelor din Cuba din 1962, care a adus atunci SUA şi URSS în pragul celui de-al Treilea Război Mondial.

Putin a mai spus despre NATO că decizia Germaniei de a prioritiza obligaţiile sale faţă de Alianţă în detrimentul propriilor interese economice este o ''eroare'' ce ''are consecinţe negative pentru zona euro, în general, şi pentru Germania, în special''.

Consiliul de Securitate al Rusiei, condus de Putin, a avertizat săptămâna aceasta că, dacă Ucraina aderă la NATO, un asemenea ''pas ar însemna o escaladare garantată către al Treilea Război Mondial''.

La conferinţa de presă din capitala kazahă el a mai spus, printre altele, că au fost mobilizaţi circa 222.000 din cei 300.000 de rezervişti prevăzuţi în ordinul său din 21 septembrie şi circa 16.000 dintre aceştia sunt deja angajaţi în luptă în Ucraina, promiţând că nu va exista vreo altă mobilizare în plus faţă de aceasta pe care a considerat-o necesară pentru a putea ţine o linie a frontului de circa 1.100 de kilometri.

El a promis de asemenea că nu va ordona noi bombardamente masive asupra infrastructurilor ucrainene, ca represalii după explozia de pe podul Crimeii, susţinând că doar 7 din cele 29 de astfel de obiective stabilite de armata rusă nu au fost încă distruse, însă respectivele obiective neafectate sunt în continuare o ţintă, ''dar mai încolo, vom vedea''.

Preşedintele rus a mai afirmat că încă nu a decis dacă va participa în noiembrie la summitul G20 din insula indoneziană Bali şi că nu vede ''necesitatea'' unei întrevederi cu omologul său american Joe Biden, care la rândul său a spus mai devreme săptămâna aceasta că nu vede ''vreo raţiune'' de a se întâlni acum cu Putin.A

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Putine....TU nu vezi ca nu esti in stare sa tii piept armatei Ucraniene...si vorbesti de confruntare cu NATO.!!Probabil ca iar apelezi la ..arma nucleara..,pe care mereu o amintesti cand vezi ca pierzi teren.

    1. Eu nu vă înțeleg pe ăștia care afirmați că Rusia nu ține piept Ucrainei. Voi nu înțelegeți realitatea din teren? Nu vedeți că Ucraina și-a pierdut 20% din teritoriu?

      Dacă asta e o victorie a Ucrainei, oare cum arată o înfrângere? 

      Procentele astea scad în fiecare zi.

      Rusia și-a pierdut armata și potențialul de pol de putere. Rusia mai are la dispoziție, fomiță, friguț și măcel intern. 

    Pai atunci ia-ti baietii si du-te acasa, ba baiatule.

    Are perfecta dreptate Putin... Ukraina este ruseasca si asa v a ramane... Americanii or sa ramana cu praful de e toba... iar UE o sa faca frigul si foamea la iarna... Orice am face Russia ramane vecinul UE... Asa zice geografia.. Si cu vecinii trebuie sa te intelegi...

    1. Mongolii au fost vecinii Europei... Asa zice istoria.. Si nu s-au inteles

    Retorica mujicilor mai are doar trei componente: armele nucleare, frigul si foamea...va dati seama ce cosmaruri au baietii ca subconstientul ii tradeaza. 100 de ani de comunism si ei sunt tot la nivelul de arme nucleare, frig si foame:-)... Un "narod" pierdut...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro