Directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a reafirmat vineri planurile sale pentru ”cea mai amplă reorganizare” din istoria grupului german, după ce informaţiile privind reducerile de costuri de la cel mai mare producător auto din Europa au generat proteste majore la unităţile din Germania, conform DPA.
”Prin planul nostru pentru viitor vom face grupul mai robust şi mai competitiv, chiar şi într-un mediu global extrem de dificil”, a declarat Blume după reuniunea consiliului de supraveghere care a avut loc joi, la Wolfsburg.
Conducerea ”îşi asumă responsibilitatea pentru viitorul sustenabil al companiei într-un moment în care industria auto este sub o presiune severă. Diminuăm riscurile, profităm de noile oportunităţi şi trimitem un semnal clar privind un nou început pentru Germania ca mediu de afaceri”, a adăugat Blume, notează Agerpres.
Blume anunţase anterior că lucrează la un nou obiectiv pentru 2030 şi intenţionează să înăsprească semnificativ măsurile de reducere a costurilor.
Conform revistei germane Manager Magazin, pe plan global compania va concedia până la 100.000 de angajaţi, dublu faţă de cât planificase iniţial. Tabloidul Bild susţine că ar putea fi vorba de 120.000 de angajaţi.
Patru fabrici ale grupului Volkswagen din Germania ar putea fi închise până în 2034, a anunţat revista Der Spiegel.
Informaţiile nu au fost confirmate de liderii companiei, în timp ce sindicatele şi consiliul angajaţilor au organizat, săptămâna trecută, proteste majore la unele unităţi din Germania.
Vineri, directorul financiar Arno Antlitz a dat asigurări că producătorul auto ”va continua să investească în vehicule electrice şi în cele mai noi soluţii de software pentru clienţi, în timp ce menţine vehiculele cu motoare pe combustie competitive din punct de vedere tehnologic şi consolidează prezenţa VW pe pieţele majore globale”.
• Cel mai mare sindicat german se opune noilor concedieri de la Volkswagen
Principalul sindicat din Germania, IG Metall, a promis, joi, că se va opune concedierilor şi închiderilor de fabrici Volkswagen, conform Reuters.
”IG Metall, stând umăr la umăr alături de angajaţi, se va opune cu toată forţa oricăror noi concedieri”, a afirmat Jan Otto, directorul IG Metall pentru zona Berlin-Brandenburg-Saxonia.
• Vânzările auto - afectate de declinul din China
Vânzările de vehicule ale giganţilor germani BMW AG şi Volkswagen au scăzut în al doilea trimestru din 2026 din cauza unui declin tot mai accentuat pe piaţa din China, unde concurenţa tot mai mare din partea rivalilor locali şi o criză imobiliară sufocă cererea de automobile, conform Bloomberg.
Ambii producători au raportat vineri o scădere a vânzărilor globale în perioada aprilie-iunie 2026, afectate de reducerea puternică din China, unde companiile locale, în frunte cu BYD Co., domină piaţa maşinilor electrice. Vânzările de automobile mărcile BMW şi Mini în China au scăzut cu 30%, în timp ce livrările grupului Volkswagen s-au redus cu 37% pe aceeaşi piaţă.
De menţionat că şi CEO-ul BMW, Milan Nedeljkovic, intenţionează să intensifice măsurile de reducere a costurilor, iar luna trecută a redus drastic previziunile financiare pentru 2026. BMW se aşteaptă la o marjă operaţională care o plasează pe traiectoria de a fi cel mai puţin profitabil producător auto european.
Tot recent, companiile auto germane Porsche AG şi Mercedes-Benz Group AG au raportat o scădere a livrărilor, şi în cazul lor principalul motiv fiind China, unde criza imobiliară prelungită erodează puterea de cumpărare a clienţilor înstăriţi. De asemenea, producătorii germani se confruntă cu costurile ridicate ale energiei şi forţei de muncă din Europa şi cu tarifele de import impuse de preşedintele SUA, Donald Trump.
• Renault, Volkswagen şi Stellantis cer UE protejarea sectorului auto
Luna trecută, Volkswagen, Renault (grup auto francez) şi Stellantis (gigant auto franco-italo-american) s-au aliat pentru a cere reglementări mai simple şi subvenţii pentru încurajarea producţiei de maşini ”Made in Europe”, opunându-se venirii vehiculelor electrice din China, conform Financial Times.
Cei trei producători auto, responsabili pentru 60% din producţia auto europeană, au trimis Parlamentului European un pachet de măsuri comune, cerând în mod explicit recompense pentru producătorii care localizează producţia şi menţin activităţile de inginerie, cercetare şi dezvoltare în Europa.
Într-un document comun, cei trei şi-au prezentat obiectivul ca Europa să rămână o putere mondială în industria auto, solicitând un mecanism simplu de aplicat şi de monitorizat, care să favorizeze maşinile europene şi industria internă.
În martie, Comisia Europeană a adoptat o propunere legislativă pentru a creşte cererea de tehnologii şi produse cu emisii scăzute de dioxid de carbon, fabricate în Europa. Actul privind acceleratorul industrial (IAA) va stimula producţia, va dezvolta întreprinderile şi va crea locuri de muncă în UE, sprijinind în acelaşi timp adoptarea de către industrie a unor tehnologii mai curate şi pregătite pentru viitor, a indicat Executivul comunitar. Strategia ”Buy-European” are ca scop creşterea independenţei producţiei locale. Actualele propuneri ale Comisiei sugerează că maşinile destinate flotelor companiilor şi vehiculele electrice mici trebuie să fie asamblate în UE pentru a beneficia de subvenţii şi a participa la licitaţiile pentru achiziţii publice. De asemenea, propunerile prevăd o pondere de 70% a componentelor vehiculelor produse local, excluzând bateriile.
În schimb, Renault, Volkswagen şi Stellantis propun un sistem mai simplu, bazat pe un plafon în care 70% din vehicule produse în Europa ar trebui să conţină cel puţin 70% componente provenite din cele 27 state membre UE, precum şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Restul de 30% ar putea proveni în continuare din ţări din afara blocului comunitar.
Cei trei producători auto spun că definiţia ”Made in EU" ar trebui să conţină nu doar asamblarea finală, ci şi activităţile de inginerie, cercetare şi dezvoltare (R&D). Ei cer subvenţii mai mari pentru a compensa costurile mai ridicate cu energia şi forţa de muncă cu care se confruntă producătorii din Europa comparativ cu rivalii din ţări cum ar fi Turcia şi Maroc.
Renault, Volkswagen şi Stellantis sprijină, de asemenea, extinderea aşa numitelor ”super credite” menite în prezent vehiculelor electrice mici produse în Europa la toate vehiculele electrice produse în interiorul UE, ceea ce ar facilita îndeplinirea obiectivelor privind emisiile.
Propunerile sunt criticate de unii producători auto din afara Europei, inclusiv Toyota, Jaguar Land Rover şi Honda. Aceştia şi-au exprimat temerile privind excluderea componentelor produse în Marea Britanie, Japonia şi Turcia, spunând că noile cerinţe ar majora costurile vehiculelor pentru consumatorii europeni.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 00:48)
“De asemenea, producătorii germani se confruntă cu costurile ridicate ale energiei şi forţei de muncă din Europa”:-)…Care “costuri ridicate ale energiei si fortei de munca din Europa”, Tesla angajeaza si creste productia cu 20% in Grunheide, Berlin, Germania:-)…sau probabil Germania nu e in Europa:-)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 11:09)
Și China va produce în UE la costurile mari ale... energiei.
Vw află că există concurență.
Ca și... Tesla. :
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 11:42)
Tesla are cel mai vandut model, Model Y in...China:-)...apropo de "concurenta":-)
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 11:50)
Asta neînsemnând că e relevant. China/cărbune a ales electrificarea fără vreo grijă pt. mediu.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 11:54)
The top 10 best-selling BEV models in China for 2025 were
Geely Galaxy Xingyuan: 465,775 units
SAIC-GM-Wuling Hongguang MINIEV: 435,599 units
Tesla Model Y: 425,337 units
... musk e mândru de propagandiștii lui...
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 12:56)
"The SAIC-GM-Wuling Hongguang MINI EV is a highly affordable, battery-electric microcar produced by the Chinese joint venture SGMW. First launched in 2020, it quickly became one of the world's best-selling electric vehicles. With a starting price often around $4,500 to $4,900, it features an urban-friendly 134-mile range and a practical four-door body style"...la unii orice junk cu 4900 USD e "masina":-)
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 13:13)
hehehe, caută și despre geely, apoi despre tesla.
Propagandiștii lui Musk nu sunt cu nimic diferiți de cei sovietici. :
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 13:19)
E o mare diferenta...sunt scoliti, educati, stiu ce vorbesc si mai ales la subiect, nu primesc propaganda la plic:-)
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 14:12)
Și cum vorbești la subiectt dacă minți prostește?
1.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 14:29)
China sales 2025:
Model Y -34% YOY
Model 3 -13% YOY
scoliti, educati, stiu ce vorbesc si mai ales la subiect.... panaramele lui musk! :
1.10. Sfântă ignoranță (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 21:01)
Trăiești în prostia ta de bon ton și îți mai faci și timp să o împărtășești.
1.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 21:03)
Minți ca un mârlete, ecoprosteală.
Dacă au scăzut vânzările, de ce întreții prosteala electrică?
BEV e nișă, o nișă irelevantă pentru România.
Nu există stații de încărcare, fondul locativ, cutii de chibrituri ceaușiste, n-ai să vezi niciodată BEV relevant în România. :
Se vând câteva mii de BEV în România? La 9 milioane parc auto? hahahahahahaha
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2026, 12:49)
Cea mai amplă vînzare a firmei către chinezi....cum ar veni