Vosganian: Investiţii de 30 miliarde euro până în 2020 în sectorul energetic

Sorina Zainea
Companii #Energie / 23 octombrie 2008

Investiţiile estimate a se realiza în sectorul energetic, cu scopul creşterii eficienţei, se vor situa la 15 miliarde de euro în următorii patru ani şi la 30 miliarde euro până în 2020, a declarat azi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, în cadrul conferinţei anuale a GIE.

"Pentru creşterea eficienţei, vom atrage investiţii în domeniul energetic de 15 miliarde euro în următorii patru ani şi de 30 miliarde euro până în 2020", a spus Vosganian.

Centrala Nuclearelectrica şi parteneriatele societăţii Termoelectrica pentru unităţile din Galaţi, Brăila, Borzeşti vor primi finanţe în valoare de 3,4 miliarde euro, potrivit ministrului Economiei şi Finanţelor. "De asemenea, în unităţile termoelectrice din Oltenia vor fi investite între 3 şi 4 miliarde euro" a menţionat Vosganian.

Potrivit declaraţiilor lui Vosganian, ţara noastră utilizează doar jumătate din potenţialul hidro de care dispune.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb