ZIARUL BURSA

21 septembrie

Nuclearelectrica a asigurat o cincime din energia ţării

ALINA TOMACompanii / 12 ianuarie 2010

Energia produsă şi livrată de Nuclearelectrica SA în 2009 în sistemul energetic naţional, prin Unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă, a fost de 10.810.000 MWh, faţă de 10.314.000 MWh realizaţi în anul 2008, în creştere cu circa 5%.

Ediţia din 21.09.2021
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor

BRD finanţează producătorii agricoli

C.P.Bănci-Asigurări / 12 ianuarie 2010

BRD a semnat cu APIA (Agentia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) şi FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural) o convenţie tripartită ce permite acordarea de credite în baza sprijinului financiar acordat producătorilor agricoli din...

Pentru activităţile din sectorul bugetar, tendinţele de scădere s-au manifestat atât la nivelul fondului de salarii, cât şi al numărului mediu de salariaţi

Câştigul salarial mediu net, mai mic în noiembrie

GABRIELA CĂPĂŢÎNĂMacroeconomie / 12 ianuarie 2010 /

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în luna noiembrie, anul trecut, de 1866 lei, în scădere cu 0,8% faţă de luna octombrie 2009, iar cel net înregistra 1366 lei, în noiembrie, cu doar 9 lei mai puţin faţă de luna precedentă, arată un...

Şomaj de 7,8% în decembrie 2009

C.P.Macroeconomie / 12 ianuarie 2010

Şomajul la nivel naţional, înregis-trat în decembrie 2009, a fost de 7,8%, mai mare faţă de cel raportat în luna precedentă - de 7,5%, potrivit informaţiilor publicate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Fabricantul de frânghie

Cătălin AvramescuEditorial / 12 ianuarie 2010

Cătălin Avramescu

Numele său era Figueres. Născut într-o familie de orgine spaniolă şi auto-educat în biblioteca municipală din Boston, după ce renunţase la cursurile de inginerie de la MIT, omul nostru avea o plantaţie de cafea şi o fabrică de frân-ghie.

Licitaţii anulate pe PCCB

ALINA TOMA VEREHACompanii / 12 ianuarie 2010 /

Licitaţiile organizate, ieri, de Nuclearelectrica şi Complexul Turceni, pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB), au fost anulate din lipsă de contra-oferte de cumpărare.

Instalaţie de stocare-transport-dozare ingrediente pentru industria alimentară.

2009, an de creştere pentru "Nova Pan"

CORNELIA ANGELESCUCompanii / 12 ianuarie 2010 /

Deşi an de criză, 2009 s-a dovedit un an de creştere pentru firma braşoveană "Nova Pan", distribuitor de echipamente, utilaje şi accesorii pentru morărit-panificaţie.

Mediaedge:cia România comunică pentru Bricostore

C.P.Companii / 12 ianuarie 2010

Mediaedge:cia (MEC) România a câştigat contul de media al Bricostore în urma unei licitaţii riguroase, organizată la sfârşitul anului trecut. La licitaţie au mai participat agenţiile Zenith Media şi Media Investment.

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

20 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2275
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5341
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7761
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.0731

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo