ZIARUL BURSA

24 octombrie 2012
Nuclearelectrica încă negociază cu SNC Lavalin

DEŞI LICITAŢIA S-A ÎNCHEIAT CU MULT TIMP ÎN URMĂNuclearelectrica încă negociază cu SNC Lavalin

ALINA TOMA VEREHACompanii / 24 octombrie 2012

Nuclearelectrica: "Continuarea Proiectului pentru Unităţile 3 şi 4 nu are de ce să facă obiectul unui referendum" 

Studiul de fezabilitate actualizat pentru construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă indică acum o investiţie totală de 6,5 miliarde de euro, mai scumpă cu pes-te 50% faţă de costurile iniţiale de circa 4 miliarde de euro, anunţate în anul 2008.

Economia Spaniei continuă să scadă

Economia Spaniei continuă să scadă

V.R.Jurnal de criză / 24 octombrie 2012

Economia Spaniei a scăzut, în perioada iulie-septembrie 2012, pentru al cincilea trimestru consecutiv, evoluţie care amplifică presiunile asupra premierului Mariano Rajoy pentru solicitarea de ajutor financiar european.

Ediţia din 24.10.2012
Ediţia din 17.09.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle
"Uzuc" Ploieşti exportă 90% din producţie

"Uzuc" Ploieşti exportă 90% din producţie

ARISTICĂ BRÂNZANPiaţa de Capital / 24 octombrie 2012 /

Înfiinţată în urmă cu peste un secol (anul 1904) sub denumirea de Uzinele Klein, reprofilată începând cu anul 1962 pe fabricaţia de echipamente sub presiune pentru industria chimică, petrochimică şi petrolieră, parte a grupului româ-nesc de firme...

Creditul pentru firme şi populaţie a crescut

Creditul pentru firme şi populaţie a crescut

F.A.Bănci-Asigurări / 24 octombrie 2012

Soldul creditului neguvernamental a crescut în septembrie cu 1,3% faţă de luna august, la 230,783 miliarde lei, urcând atât împrumuturile în lei cât şi cele în valută, potrivit datelor anunţate marţi de Banca Naţională a Româ-niei.

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă pe buget

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă pe buget

Alexandru SârbuPolitică / 24 octombrie 2012

Moţiunea simplă pe buget intitulată "Guvernul USL - frâna de motor a bugetului", iniţiată de grupul parlamentar al PDL, a fost respinsă, ieri, de plenul Camerei Deputaţilor cu 130 de voturi "împotrivă", 43 voturi "pentru"...

Erori au fost, erori sunt încă

Cornel CodiţăEditorial / 24 octombrie 2012

Cornel Codiţă

Nu sunt motive să credem că cititorii atît de influentului New York Times mureau de curiozitate să afle ce se mai întîmplă prin România.

Creditele neperformante din Spania au atins un nivel record în luna august.

Wilbur Ross vrea să cumpere active bancare spaniole

ALINA VASIESCUInternaţional / 24 octombrie 2012

Wilbur Ross, miliardarul care a cumpărat participaţii la băncile cu probleme din SUA şi Europa, a anunţat că este interesat de activele bancare spaniole, în condiţiile în care această ţară ia măsuri pentru rezolvarea problemei creditelor...

BMW investeşte 200 milioane euro în Brazilia

BMW investeşte 200 milioane euro în Brazilia

ALINA VASIESCUInternaţional / 24 octombrie 2012

"Bayerische Motoren Werke" AG (BMW), cel mai mare producător mondial de autovehicule de lux, va investi 200 de milioane de euro (261 de milioane de dolari) într-o fabrică în Brazilia, în vederea consolidării vânzărilor pe această piaţă,...

Profitul "Xerox" a scăzut cu 12%

ALINA VASIESCUInternaţional / 24 octombrie 2012

"Xerox" Corp., producător american de imprimante şi copiatoare, tot­odată furnizor de servicii în domeniu, a raportat, ieri, scăderea profitului său cu 12% în trimestrul al treilea din 2012, pe fondul declinului cererii pentru echipamente...

Iberdrola: Nu putem continua proiectele eoliene din România

Iberdrola: Nu putem continua proiectele eoliene din România

Companii / 24 octombrie 2012

Iberdrola nu poate continua proiectele eoliene programate pentru piaţa românească, din cauza partenerului Eolica, potrivit lui Adrian Goicea, reprezentantul companiei spaniole în România, aceasta anunţând anterior proiecte de producţie a energiei...

Baxter prefigurează viitorul robot industrial ?

Baxter prefigurează viitorul robot industrial ?

Mirel SchererCompanii / 24 octombrie 2012

După cinci ani de cercetări şi adaptări tehnice, societatea americană Rethink Robotics ("Reconceperea roboticii"), un start-up creat în 2008 de către Rodney Brooks, a dezvăluit în septembrie un nou tip de robot.

REVISTA PRESEI 24.10.2012

Willy HomnerRevista Presei / 24 octombrie 2012

ADEVARUL

97 de traseişti în Parlament

64 de deputaţi şi 33 de senatori aleşi în 2008 şi-au schimbat cel puţin o dată apartenenţa politică pe parcursul mandatului.

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 24.10.2012

V.R.Revista Presei / 24 octombrie 2012

FINANCIAL TIMES

Franţa, aproape de salvarea Peugeot

Franţa este pe punctul să semneze un acord pentru sprijinirea PSA Peugeot Citroen prin acordarea de garanţii financiare de 5-7 miliarde euro diviziei de creditare a companiei auto....

DTLAWYERS
Apanova
CCIR
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo