VIDEO Filmuleţ aniversar
Piaţa de Capital / 25 iunie 2021
Piaţa de Capital / 25 iunie 2021
Călin RecheaBănci-Asigurări / 25 iunie 2021
La prima vedere s-ar putea crede că nu mai există culmi ale ridicolului pentru Banca Naţională a României, instituţia care a apărat aşa de bine moneda naţională încât puterea sa de cumpărare a scăzut cu 99,97% în ultimele trei decenii. O "performanţă" apropiată a reuşit BNR şi în ceea ce priveşte supraveghere a sistemului bancar, unde ratele de neperformanţă ale portofoliilor de credite au atins cote inimaginabile în perioada crizei financiare globale.
MAKEPiaţa de Capital / 25 iunie 2021
George MarinescuAnticorupţie / 25 iunie 2021
• Conform ghidurilor întocmite de Ministerul Dezvoltării, de finanţarea pe axa 2 puteau beneficia şi companii din alte judeţe, dar care aveau puncte de lucru în judeţul Tulcea • Există suspiciuni că o parte din sumele alocate nu ar fi fost investite în dezvoltarea respectivelor puncte de lucru, ci în activitatea desfăşurată de firme în localitatea în care au sediul social
Verificările Oficiului European de Luptă Antifraudă privind sumele alocate de la Bruxelles pentru implementarea mecanistului ITI Delta Dunării se referă strict la proiectele finanţate pe axa 2 - finanţări pentru IMM-uri, aşa cum reiese din scrisoarea celor de la DIGI REGIO care au suspendat rambursările solicitate pentru aceste proiecte, au declarat, pentru ziarul BURSA, Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea şi Ilie Petre, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării.
V.R.Internaţional / 25 iunie 2021
• Consultantul pentru privatizare va fi ales în două săptămâni • Ministrul Finanţelor de la Nicosia: "Găsirea unui investitor strategic va fi decisivă pentru dezvoltarea pieţei bursiere ca alternativă de finanţare"
Bursa de Valori din Cipru (Cyprus Stock Exchange - CSE) intenţionează să se privatizeze până la sfârşitul anului 2022, conform ministrului Finanţelor de la Nicosia, Constantinos Petrides, care a informat, săptămâna aceasta, că Guvernul are în vedere acordarea de stimulente fiscale pentru încurajarea companiilor să acceseze piaţa acţiunilor.
A consemnat Emilia OlescuBănci-Asigurări / 25 iunie 2021
• (Interviu cu Ufuk Tandoğan, CEO Garanti BBVA România)
Reporter: Astăzi vorbim despre omul Ufuk Tandoğan, nu despre bacher. Astfel încât vă rog să punctaţi elementele esenţiale din experienţa dumneavoastră profesională şi sa ne vorbiţi mai mult despre cine este Ufuk Tandoğan în afara sistemului bancar...
M.G.Piaţa de Capital / 25 iunie 2021
A.I.Piaţa de Capital / 25 iunie 2021
• Capitalizare bursieră de 22,2 milioane lei
Acţiunile Bonas Import Export (BONA) au încheiat prima zi de tranzacţionare în Piaţa AeRO la preţul de 4,54 lei, cu 9,2% sub cel din plasamentul privat, ce a precedat listarea titlurilor producătorului clujean de lactate pe Sistemul Multilateral al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
A.I.Piaţa de Capital / 25 iunie 2021
• Tranzacţii de numai 33,7 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului
Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat sesiunea de ieri în creştere, în ton cu evoluţiile din pieţele europene.
Indicele BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 0,81%, la 11.686,38 puncte, cu doar 77 de puncte sub maximul istoric din 12 mai 2021, de 11.763,07 puncte.
G.M.Miscellanea / 25 iunie 2021
• În cazul în care la evenimente participă peste 2500 de spectatori, toţi trebuie să fi fost vaccinaţi anti-Sars-Cov 2
Festivalurile şi concertele se vor desfăşura fără limitarea numărului de spectatori, dacă toate persoanele participante au fost vaccinate anti-Covid 19, poartă în timpul evenimentelor respective masca de protecţie şi li se asigură un spaţiu de un metru pătrat de persoană, se arată în hotărârea de guvern adoptată ieri prin care au fost modificate, începând cu 1 iulie, anexele 2 şi 3 ale hotărârii de guvern privind prelungirea stării de alertă.
G.M.Companii / 25 iunie 2021
• 9000 de angajaţi de la minele de cărbune şi uraniu îşi vor pierde locurile de muncă în următorii patru ani
Guvernul a aprobat ieri ordonanţa de urgenţă prin care a modificat Ordonanţa 69/2019 privind persoanele disponibilizate din industria minieră şi în urma căreia va disponibiliza 9000 de mineri din Valea Jiului, bazinul Olteniei, dar şi de la Compania Naţională a Uraniului.
I.Ghe.Miscellanea / 25 iunie 2021
Saga aplicării legii ce prevede dublarea alocaţiilor copiilor, act normativ care a fost promulgat la începutul lunii ianuarie 2020 de preşedintele Klaus Iohannis, continuă. Guvernul Cîţu a adoptat ieri o nouă ordonanţă de urgenţă prin care a treia etapă de majorare a alocaţiilor prevăzută pentru 1 iulie 2021 nu va mai intra în vigoare, ea fiind amânată pentru 1 ianuarie 2022.
Mihai GongoroiBănci-Asigurări / 25 iunie 2021
Indicele Ifo al climatului de afaceri din economia germană, cel mai urmărit indicator din Germania, a continuat să se îmbunătăţească în luna iunie, la un nou maximum al ultimilor doi ani şi jumătate, în condiţiile în care redeschiderea economiei domestice a oferit un impuls de încredere societăţilor, care au raportat condiţii curente din ce în ce mai bune şi aşteptări în creştere.
Astfel, indicele Ifo din Germania a crescut cu 2,6 puncte în iunie, la 101,8 puncte, cea mai ridicată valoare din ultimele 29 de luni, de la o valoare de 99,2 puncte înregistrată în luna mai. Estimarea dintr-un sondaj Wall Street Journal era de 100,5 puncte pentru luna iunie.
I.Ghe.Miscellanea / 25 iunie 2021
Guvernul a aprobat ieri despăgubirile care vor fi acordate populaţiei afectată de inundaţiile şi fenomenele meteorologice extreme care au avut loc de la începutul acestui an şi până acum. Conform prim-ministrului Florin Cîţu valoarea totală a ajutoarelor de urgenţă care vor fi acordate pentru familiile afectate de inundaţii în cursul anului curent se ridică la 5 milioane lei, în limita sumei respective urmând a fi sprijinită şi populaţia afectată de alunecările de teren şi de alte fenomene meteorologice periculoase.
Gabriela BucătarUBănci-Asigurări / 25 iunie 2021
Euro a scăzut, ieri, cu 0,17 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9242 lei/euro.
Pe pieţele externe, ieri, în jurul orelor 16:30, un euro era tranzacţionat la 1,1949 dolari, în apreciere cu 0,20% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Investing.com.
Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1949 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1,1918 şi un maxim de 1,1957.
Gabriela BucătarUBănci-Asigurări / 25 iunie 2021
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a crescut la 1,23%, de la 0,90% în şedinţa anterioară.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a crescut la 0,94%, de la 0,63%, valoarea înregistrată în şedinţa precedentă.
Ana FeleaMiscellanea / 25 iunie 2021
Tot ce nu au în oraşul în care s-au născut şi în care locuiesc au cuprins într-un proiect inovator premiat cu marele premiu la o competiţie naţională de cercetare organizată de Universitatea Politehnică din Bucureşti. Este vorba despre un proiect prin care un spaţiu inactiv din municipiul Buzău este transformat într-un spaţiu special amenajat şi dedicat sportului pentru oameni din toate categoriile de vârstă şi toate categoriile sociale. Proiectul vine cu soluţii futuriste pentru municipiul Buzău şi care, cu un buget de 2,5 miliarde de lei, ar putea fi implementat în orice localitate.
Macroeconomie / 25 iunie 2021
Încrederea mediului de afaceri din Germania a crescut peste aşteptări în iunie 2021, până la 101,8 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele 31 de luni, de la 99,2 puncte în luna anterioară, în condiţiile în care indicele aşteptărilor pentru următoarele 6 luni a crescut până la 104 puncte, de la 102,9 puncte în luna precedentă, iar indicele condiţiilor curente a crescut până la 99,6 puncte, de la 95,7 puncte. (Sursa: IFO)
M.G.Internaţional / 25 iunie 2021
Numărul solicitărilor iniţiale de şomaj din SUA a scăzut uşor săptămâna trecută, după creşterea neaşteptată din săptămâna precedentă, şi au rămas peste pragul de 400.000, potrivit datelor publicate ieri de Departamentul american pentru muncă. Menţinerea acestui indicator - urmărit ca semnal cu frecvenţă mai ridicată pentru evoluţiile din piaţa muncii - peste pragul respectiv poate indica că ritmul de generare de locuri de muncă din SUA nu este unul extrem de puternic.
E.O.Materii Prime / 25 iunie 2021
• Ion Lungu, AFER: "Este o chestiune care evoluează în toată zona în care pieţele sunt cuplate şi sigur că se uniformizează preţul"
Preţul maxim al energiei electrice tranzacţionate pentru astăzi, pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), administrată de OPCOM, a ajuns la 756 lei/MWh, în intervalul orar 20:00 - 21:00.
Preţul mediu al energiei electrice tranzacţionate pentru astăzi a fost 534,26 lei/MWh (echivalentul a 108,46 euro/MWh), cel mai mare preţ din Europa. Astfel, a fost înregistrată o creştere de 8,75% faţă de preţul mediu aferent zilei de ieri (491,26 lei/MWh).
A.V.Internaţional / 25 iunie 2021
Bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, investitorii concentrându-se pe datele care arată redresarea economiei regiunii.
• Deutsche Börse
- Titlurile companiei auto Volkswagen AG au crescut cu 0,8%, la 286,40 euro la ora locală 16.02, după ce aceasta a confirmat că vrea să preia cota majoritară din grupul francez de închirieri auto Europcar Mobility.
- Indicele DAX a urcat cu 0,9%, la 15.588,39 puncte la ora 16.10.
A consemnat George Marinescu
Călin Rechea
Cornel Codiţă
F.A.
Octavian Dan
George Marinescu
Euro | 4.9763 |
Dolar SUA | 4.5085 |
Franc elveţian | 5.2942 |
Liră sterlină | 5.9133 |
Gram de aur | 383.6722 |
convertor valutar
»=Companii /G.M. - 4 octombrie
English Section /O.D. - 4 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 3 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 1 octombrie
Piaţa de Capital /Sabin S. Brandiburu - 1 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 27 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 25 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 25 septembrie
Octavian Dan