2,5 miliarde lei - costul unui proiect inovator realizat de elevii unei şcoli din Buzău

Ana Felea
Ziarul BURSA #Miscellanea / 25 iunie

2,5 miliarde lei - costul unui proiect inovator realizat de elevii unei şcoli din Buzău

Tot ce nu au în oraşul în care s-au născut şi în care locuiesc au cuprins într-un proiect inovator premiat cu marele premiu la o competiţie naţională de cercetare organizată de Universitatea Politehnică din Bucureşti. Este vorba despre un proiect prin care un spaţiu inactiv din municipiul Buzău este transformat într-un spaţiu special amenajat şi dedicat sportului pentru oameni din toate categoriile de vârstă şi toate categoriile sociale. Proiectul vine cu soluţii futuriste pentru municipiul Buzău şi care, cu un buget de 2,5 miliarde de lei, ar putea fi implementat în orice localitate.

În cadrul cercetării, elevii de gimnaziu din cadrul Şcolii Generale numărul 11 din municipiul Buzău au stabilit că buzoienii fac insuficient sport, fiind preocupaţi cu alte activităţi şi nefiind atraşi de spaţiile existente. Astfel, a fost întocmit un proiect de amenajare a unui spaţiu dotat cu aparate inteligente care ar putea transforma energia consumată de oameni pentru a face sport în energie electrică verde cu care să fie recompensaţi tocmai cei care desfăşoară activităţile fizice. În acest fel, ei ar putea să îşi încarce telefoanele sau chiar maşinile electrice cu procente egale cu numărul de minute petrecute pe bandă de alergat sau la alte aparate din cadrul complexului.

"Problema principală este că oamenii nu mai fac destul sport pentru că sunt preocupaţi cu alte activităţi sau nu sunt atraşi de locurile din comunitatea locală dedicate sportului. O altă problemă din cauza căreia oamenii nu mai fac destul sport este faptul că tehnologia a avansat foarte mult , iar oamenii au devenit tot mai dependenţi de gadjeturi cum ar fi telefonul mobil, calculatoare şi alte dispozitive inteligente. Obiectivul proiectului nostru de cercetare este identificarea unei soluţii pentru comunitatea noastră locală, care are scopul de a determina oamenii să facă mai mult sport. Pentru a motiva oamenii să facă mai mult sport, vom stabilii un sistem de recompense cu ajutorul căruia vom oferi oamenilor diferite bonusuri în funcţie de activităţile sportive pe care le realizează", au explicat elevii Şcolii Generale numărul 11.

Pentru a-şi atinge obiectivul stabilit în proiectul de cercetare, elevii Şcolii Generale numărul 11 propun amenajarea unui spaţiu util, cu săli de sport şi terenuri în care să fie organizate olimpiade sportive atât pentru persoane cu handicap, cât şi pentru sportivii sănătoşi.

"Spaţiul pe care îl propunem va fi dotat cu aparate sportive inteligente care vor recompensa oamenii care fac sport, în concordanţă cu sistemul de recompense propus în acest proiect de inovare. Multitudinea de aparate sportive, precum şi faptul că spaţiul nostru va dispune de terenuri şi echipamente dedicate tuturor sporturilor, va reprezenta soluţia ideală pentru familiile ale căror membri practică diferite sporturi. Având în vedere contextul actual şi evoluţia tehnologiei, o soluţie futuristică ar putea fi reprezentată de dotarea spaţiului cu o zonă tehnologizată şi o sală virtuală care ar putea elimina barierele dintre oamenii cu dizabilităţi şi dintre cei fără dizabilităţi", spun elevii.

În proiectul lor, copiii s-au gândit la toate, inclusiv la poluare, motiv pentru care, în propunerea lor, au cuprins soluţii pentru producerea energiei verzi.

"În prezent, folosim multă electricitate şi energie, dar mai şi poluăm. În viitor vom folosi panouri solare pentru lumină şi energie. Deşi acestea se folosesc şi în ziua de azi, sunt prea puţine săli de sport care utilizează aceste panouri. Preţul acestora variază între 400-1500 lei. Acestea ne vor ajuta să nu mai folosim în zadar prea multă energie solară. Deşi vor avea un mare rol în economisirea energiei solare, ne-am gândit că energia creată de oamenii ce vor folosi aparatele de sport va fi transformată în energie solară, dar cu aceasta vom încărca şi maşinile electrice", se arată în proiectul elevilor.

Structura zonei

Elevii propun un spaţiul împărţit în trei zone mari, pentru fiecare categorie de persoane care îşi doresc să facă sport:

- o zonă dedicată sportului pentru oameni fără dizabilităţi (terenuri de fotbal, tenis, baschet precum şi alte aparate sportive);

- o zonă mixtă dedicată atât oamenilor cu dizabilităţi,cât şi celor fără dizabilităţi (tenis de masă, tirul cu arcul, basket);

- o zonă digitalizată dotată cu o sală modernă, unde oamenii vor putea practia diferite sporturi din viitor folosind tehnologii precum realitatea augmentată/virtuală .

Elevii explică: "Spaţiul pe care îl propunem va fi dotat cu aparate sportive inteigente care vor recompensă oamenii care fac sport. Unele ar putea fi o bandă de alergat care are un panou solar încorporat ce se încarcă de la lumină şi aşa poţi să faci sport în continuare, nişte aparate care sunt plasate în tot oraşul ca să încarce într-un timp foarte scurt telefoanele cu atâtea procente cu câţi paşi parcurge în acea zi şi pentru a măsură paşii o să facem o aplicaţie HEALTH BOT care ne arată câţi paşi am făcut în acea zi sau am putea creea nişte ceasuri. Ideea principală pe care se bazează proiectul nostru de inovare este reprezentată de motivarea oamenilor, care vor veni să facă sport în cadrul spaţiului propus de noi printr-un sistem de recompense - oferirea unor bilete/facilităţi de transport, oferirea unui discount la un automat de preparat sucuri/freshuri din fructe naturale (din spaţiul nostru)/discount la un restaurant (dar la preparate sănătoase, de exemplu o salată), oferirea unui discount la un cabinet stomatologic/la un nutriţionist/la orice legat de sănătatea omului, oferirea unui plan nutritional sănătos pentru ziua respectivă, precum şi alte idei de a face sport (eventual, tot în spaţiul nostru, dar la alte aparate), oferirea unei incărcări a maşinii electrice pe baza energiei rezultate de la un echipament sportiv din dotarea spaţiului nostru".

Elevii clasei a VI-a, adică echipa WALL-E"S FRIENDS, spun că au adus, prin proiectul lor, soluţii complet noi pentru municipiul Buzău. Au cuprins atât materiale nefolosite în realizarea acestor spaţii, dar şi sporturi care, deocamdată, nu se practică în municipiul Buzău, cum ar fi golful sau jocurile olimpice.

"Noi am găsit un spaţiu liber, între Aqua Max şi cartierul Orizon, în care vom construi două săli de sport, cu sport al viitorului şi sport din prezent, respectiv teren de atletism, baschet, tenis, minigolf, fotbal. De asemenea, vom avea spaţiu amenajat pentru jocuri olimpice atât pentru persoane sănătoase, cât şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Pe pista de alergare vom avea amplasate cristale piezoelectrice.Cu ajutorul acestora putem acumula energie prin frecarea adidaşilor de pistele de alergare. Acest sistem va fi utilizat şi pentru maşinile cu care le putem aduce pe persoanele cu dizabilităţi din diferite comune cum ar fi Mărăcineni, Gura Câlnăului. Excesul de apă s-ar folosi tot pentru producerea apei în interior la hoteluri. În spaţiul verde putem construi nişte hoteluri bazate pe energia rămasă în exces de la pistele de alergare şi de la trotuare. Arhitectura ar fi modernă, realizată pe baza ideii de viitor. Oamenii ce vin să practice sport la noi pot rămâne la hotel, mai ales persoanele cu handicap aduse de noi cu măşina", a spus Irina Drulea.

O premieră pentru municipiul Buzău ar fi, potrivit viziunii elevilor Şcolii 11, şi trotuarele construite din dale de sticlă puternică, anti-alunecare.

"Ele se vor monta în partea superioară a unui sistem de pardoseli solare din plastic reciclat. Acest sistem modular de dale are ca scop captarea energiei solare. Utilizând plasticul reciclat rezolvăm o problemă a prezentului, cantitatea mare de deşeuri plastice. Încărcarea telefonului va fi posibilă şi prin această metodă. Excesul de energie s-ar folosi pentru producerea apei calde în interiorul sălilor de sport", a spus o elevă din echipa WALL-E"S FRIENDS.

Proiectul de cercetare a luat premiul I la competiţia FIRST LEGO League Challenge - sezonul RePLAY, organizat de Univeristatea Politehnica Bucureşti, fiind un rezultat excepţional pentru Şcoala numărul 11 din Municipiul Buzău.

Tincuţa Iftime, directorul Şcolii Gimnaziale nr 11 Buzău, a declarat: "Elevii Şcolii Gimnaziale numărul 11 au participat la Concursul Naţional de Robotică Electronică organizat de Universitatea Politehnică Bucureşti. Participarea lor din acest an bineînţeles că a adus rezultate excepţionale pentru ambele echipe. Deci Şcoala Gimnazială numărul 11 a avut două echipaje, am trecut de etapa regională de la Iaşi, au fost calificate pentru etapa naţională de la Bucureşti, iar la Bucureşti echipa juniorilor a câştigat premiul întâi pentru proiectul de inovare, iar elevii clasei a VIII-a, echipa seniorilor le spunem noi, au câştigat premiul întâi pentru proiectarea robotului şi premiul al treilea la etapa naţională pentru performanţa robotului. Robotul a avut de efectuat mai multe misiuni, fiecare misiune a avut un anumit număr de puncte, iar elevii noştri au reuşit să obţină 455 de puncte. Suntem mândri de ei şi încercăm să sprijinim cum reuşim. Le mulţumesc părinţilor în primul rând, pentru că toate aceste performanţe ale unui robot nu pot fi obţinute dacă nu se investeşte în acel robot".

Preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a decis să introducă pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a lunii mai un proiect de hotărâre prin care elevii şi îndrumătorii lor să fie premiaţi cu bani. Dacă proiectul va întruni majoritatea voturilor aleşilor judeţeni, toţi cei implicaţi în proiect vor primi câte 500 de lei.

Preşedintele CJ, Petre Emanoil Neagu, a completat: "Vreau să ştiţi că noi, ca instituţie, şi nouă în general, oamenilor, ne-aţi făcut o frumoasă surpriză. Să ne întâlnim aici trecutul, şi aici mă refer strict la mine, prezentul şi viitorul. Uitându-mă la voi care reprezentanţi viitorul, chiar o să avem un viitor şi nu doar noi, în judeţul Buzău, ci ca dezvoltare a omului de mâine, ca să spun aşa".

(Articol preluat din Revista BURSA Construcţiilor)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9198
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7754
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.1200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro