ZIARUL BURSA

24 iulie
Ediţia din 11.12.2023
Desen de MAKE

Teroare în ASF:conducerea îi investighează pe indezirabili

GEORGE MARINESCUPolitică / 24 iulie

Cristian Muntean, avertizorul de integritate care a pus pe masa Parlamentului şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) mai multe documente şi informaţii care arată starea de fapt a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), este cercetat disciplinar a patra oară de subalternii lui Nicu Marcu, preşedintele ASF, în condiţiile în care hărţuirea avertizorului de integritate este interzisă de directiva europeană în materie şi de legea 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public (de integritate).

Bucureşti - Oraşul Inovaţiei

Bucureşti - Oraşul Inovaţiei

Eduard Dumitraşcu, preşedintele ARSCCompanii / 24 iulie

Plecând de la o percepţie publică negativă despre Bucureşti (în care nimic nu merge, am înţeles toţi asta), m-am gândit la ce oportunităţi avem pentru perioada următoare, oportunităţi organice care se nasc, exact din ceea ce nu ne place - de la regenerare urbană, transport, educaţie, energie, digitalizare până la implicare civică şamd. Bucureşti este un oraş cu o istorie bogată şi cu o cultură vibrantă, dar în ultimii ani a început să-şi câştige şi o reputaţie tot mai relevantă ca un centru emergent al inovaţiei şi tehnologiei.

Nostalgia iliberalismului

CRISTIAN PÎRVULESCUEditorial / 24 iulie

CRISTIAN PÎRVULESCU

Deşi textul de faţă este scris înaintea discursului lui Orban Viktor la Tusvanyos, de sâmbătă 22 iulie, iar mesajul său către lume nu poate fi analizat aici, deja întâlnirea privată cu Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu şi intermediată de Kelemen Hunor a avut loc. Şi a lăsat spaţiu la multe semne de întrebare. De ce o asemenea întâlnire?

Sursa foto: https://deutsche-boerse.com/

Bank of America: Piaţa listărilor din Europa se revigorează lent

A.V.Internaţional / 24 iulie

Bloomberg: O proporţie de 40% din totalul de aproximativ 9,5 miliarde de dolari obţinut prin IPO-urile derulate în acest an la bursele europene a fost atrasă doar în ultima lună 

Piaţa europeană a ofertelor publice iniţiale (IPO) revine treptat la viaţă, dar va mai trece ceva timp până va avea loc un val de noi tranzacţii, potrivit analiştilor Bank of America Corp., citaţi de Bloomberg News.

Hello Holidays a lansat vacanţele premium

Hello Holidays a lansat vacanţele premium

Emilia OlescuCompanii / 24 iulie

De 16 ani prezentă în piaţa noastră, agenţia de turism Hello Holidays a lansat, la începutul acestei luni, vacanţele premium, pentru care deja există deja şi rezervări, după cum ne-a spus, joi seara, în cadrul evenimentului de lansare, Cosmin Vasile, managerul Departamentului Circuite al turoperatorului.

Guvernul, decis să mărească TVA pentru majoritatea produselor şi serviciilor

Guvernul, decis să mărească TVA pentru majoritatea produselor şi serviciilor

I.GHE.Politică / 24 iulie

Taxa pe valoare adăugată va reveni la 19% pentru majoritatea produselor şi serviciilor, cu excepţia unor produse şi servicii unde taxa va creşte de la 5% la 9%, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, la finalul săptămânii trecute, precizând că nu este dispus să pună în pericol accesarea fondurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi de aceea este gata să treacă la orice modificare fiscală necesară echilibrării bugetului de stat.

Tabără medievală la Muzeul Satului

Tabără medievală la Muzeul Satului

O.D.Cultură / 24 iulie

Vacanţa de vară este perioada marilor provocări. Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" organizează, între 7 şi 11 august, cea de-a patra ediţie a Taberei medievale, pentru copii cu vârsta între 7 şi 14 ani.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Macro Newsletter 24 Iulie 2023

Macro Newsletter 24 Iulie 2023

Macroeconomie / 24 iulie

Volumul vânzărilor retail din Marea Britanie şi-a temperat declinul anual în luna iunie 2023, până la 1%, de la 2,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%, după o creştere de 0,1% în luna anterioară.

Electromagnetica
danescu.ro
domeniileostrov.ro
arsc.ro
raobooks.com
boromirmarket.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2023
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6131
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2443
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7989
Gram de aur (XAU)Gram de aur295.6592

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

cofetariiledelice.ro
avon.ro
dtoys.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ahkawards.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo