Kremlinul respinge ideea unui acord pentru negocierile de la Vatican

I.S.
Internaţional / 22 mai

 Kremlinul respinge ideea unui acord pentru negocierile de la Vatican

Kremlinul a negat că există deja un acord cu privire la sediul următoarei runde de negocieri cu Ucraina, după ce în presa americană s-au scurs informaţii că acestea se vor desfăşura la jumătatea lunii iunie, la Vatican, informează Agerpres.

'Deocamdată nu există niciun acord concret cu privire la următoarele întâlniri. Rămâne să ne punem de acord', a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei sale de presă telefonice zilnice.

Ziarul The Wall Street Journal a raportat că preşedintele american, Donald Trump, le-a comunicat luni liderilor europeni că Vaticanul va găzdui, la jumătatea lunii iunie, a doua rundă de negocieri directe între Rusia şi Ucraina.

'Continuă să se lucreze în vederea îndeplinirii acordurilor convenite la Istanbul', a adăugat Peskov, referindu-se la schimbul a o mie de prizonieri de fiecare parte şi la pregătirea unui memorandum cu o foaie de drum privind soluţionarea paşnică a conflictului.

Conform Agerpres, preşedintele finlandez, Alexander Stubb, a afirmat miercuri că, probabil, contactele dintre Rusia şi Ucraina la nivel tehnic pentru a negocia un armistiţiu vor fi reluate săptămâna viitoare la Vatican.

Dmitri Peskov a salutat săptămâna aceasta disponibilitatea oricărei ţări, inclusiv a Vaticanului, de a contribui la o reglementare 'rapidă' a conflictului.

La rândul său, prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, a avut marţi o conversaţie telefonică cu papa Leon al XIV-lea, care a confirmat disponibilitatea Vaticanului de a găzdui negocierile.

Papa Leon al XIV-lea a făcut această ofertă în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cu care a discutat telefonic la câteva zile după alegerea sa, pe 8 mai, şi pe care l-a primit de asemenea duminică, după slujba ce a marcat începerea pontificatului său.

Potrivit sursei, în timp ce preşedintele ucrainean Zelenski susţine medierea papală, poziţia preşedintelui rus Putin rămâne necunoscută, el arătându-se convins la începutul lunii mai că dialogul constructiv între Kremlin şi Vatican se va menţine şi în noul pontificat.

Liderul de la Kremlin, care aparţine confesiunii creştin ortodoxe şi care, anterior, a fost primit la Vatican de trei ori, l-a lăudat pe papa Francisc pentru atitudinea sa pozitivă faţă de Rusia.

Papa Francisc a fost criticat de ucraineni, şase milioane dintre care fiind catolici, pentru că nu i-a apărat suficient în timpul pontificatului său în faţa agresiunii ruse.

Papa Leon al XIV-lea a dat asigurări miercuri, în prima sa audienţă generală în piaţa Sfântul Petru din Vatican, în faţa a mii de credincioşi care l-au aclamat, că într-o lume aflată 'în război' este o datorie 'să construieşti pacea'.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Din surse neconfirmate dar foarte vigilente de la Londra, s ar parea ca experti eventual insarcinati de Starmer ar fi confirmat in urma unor cercetari care nu se dau publicitatii, ca exista posibilitatea ca Peskow lucreaza pentru Putin. Se crede, exista probabilitatea ca vor urma si alte dezvaluiri care se estimeaza ca nu ar impiedica un al 603 lea posibil pachet de sanctiuni

    ...

    Cum adica

    "Kremlinul respinge ideea unui acord pentru negocierile de la Vatican",  

    daca 

    "Kremlinul a negat că există deja un acord cu privire la sediul următoarei runde de negocieri cu Ucraina" 

    deci Kremlinul a respins oare un acord care nu s a incheiat si nu exista?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0291
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3487
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3413
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9030
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.4358

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb