Premierul şi Ministrul Transporturilor inaugurează Centura Adunaţii Copăceni

F.A.
Companii #Transporturi / 11 noiembrie 2009

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, inaugurează azi varianta ocolitoare Adunaţii Copăceni, lucraere ce trebuia finalizată în luna iulie.

Contractul a fost semnat în data de 14 ianuarie 2008, valoarea totală a lucrărilor fiind de 8 milioane de euro, fără TVA, din care 5,22 milioane euro reprezintă contribuţia Comisiei Europene prin Facilitatea Ex-ISPA, restul finanţării fiind asigurat de Guvernul României.

Beneficiarul final al lucrării este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania - CNADNR. Investiţia face parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează îmbunătăţirea calităţii infrastructurii reţelei trans-europene de drumuri.

Proiectul a prevăzut construcţia unei variante ocolitoare a centrului urban, în lungime de 4,22 km, cu 4 benzi (două pe sens), în vederea evitării ambuteiajelor din zonă şi reabilitarea a 3,8 km de drum existent în localitate, prin executarea de lucrări de întreţinere, incluzând turnarea unui covor asfaltic şi îmbunătăţirea acostamentelor fără a se afecta aliniamentul sau a se lărgi drumul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb