”Xi Jinping mi-a spus că nu va invada Taiwanul cât timp sunt preşedinte”, susţine Trump

S.B.
Internaţional / 16 august, 11:45

”Xi Jinping mi-a spus că nu va invada Taiwanul cât timp sunt preşedinte”, susţine Trump

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că liderul chinez Xi Jinping i-a transmis că Beijingul nu va invada Taiwanul pe durata mandatului său la Casa Albă, potrivit news.ro.

Afirmaţia a fost făcută într-un interviu pentru Fox News, înaintea discuţiilor lui Trump cu preşedintele rus Vladimir Putin privind invazia Moscovei în Ucraina.

”Vă spun, e o situaţie similară cu cea dintre Rusia şi Ucraina, dar nu cred că există vreo şansă să se întâmple atâta timp cât sunt eu aici. Vom vedea. El mi-a spus: «Nu voi face asta cât timp eşti preşedinte». Şi i-am răspuns că apreciez, dar a adăugat că este foarte răbdător, iar China este foarte răbdătoare”, a spus Trump.

Cei doi lideri au avut prima convorbire confirmată din al doilea mandat prezidenţial al lui Trump în luna iunie, după ce anterior acesta menţionase o discuţie telefonică, fără a preciza data.

China consideră Taiwanul parte a teritoriului său şi a promis ”reunificarea”, inclusiv prin forţă dacă va fi necesar, în timp ce insula democratică respinge ferm aceste pretenţii. Ambasada Chinei la Washington a descris vineri problema Taiwanului drept ”cea mai importantă şi sensibilă chestiune” din relaţiile bilaterale.

”Guvernul SUA trebuie să respecte principiul unei singure Chine şi cele trei comunicate comune chino-americane, să gestioneze cu prudenţă chestiunile legate de Taiwan şi să protejeze în mod real relaţiile dintre China şi SUA, precum şi pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan”, a declarat purtătorul de cuvânt Liu Pengyu.

Deşi Washingtonul este principalul furnizor de arme şi susţinător internaţional al Taiwanului, Statele Unite - asemenea majorităţii ţărilor - nu au relaţii diplomatice oficiale cu insula.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ...

    Da' chiar toti il prostesc pe Trump ăsta?

    1. Da,toti in afară de aliatii din NATO de care isi bate el joc

    Si putler declara ca nu vrea sa invadeze Ucraina ci doar face exercitii militare...Iar daca luam de bune afirmatiile lui Xi inseamna ca după 2028 ne putem astepta oricand la invazie...

    Și când i-a spus asta?

    Înainte sau după atentatul care i-a ciufulit o ureche?

    Încet, încet, dar sigur Trump se transforma în bufonul planetei.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0787
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4106
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8571
Gram de aur (XAU)Gram de aur496.3229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb