Acţiunile Agras Asigurări vor fi delistate vineri de la Bursa de Valori Bucureşti

F.A.
Piaţa de Capital / 3 decembrie 2009

Acţiunile Agras Asigurări, cotate în prezent la Bursa de Valori Bucureşti, vor fi retrase de la tranzacţionare, vineri, 4 decembrie, după ce operaţiunea a fost aprobată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), potrivit unui comunicat transmis azi Bursei, conform NewsIn.

La sfârşitul lunii iunie, grupul Uniqa, acţionarul majoritar al Agras Asigurări, anunţa că va plăti minoritarilor un preţ de 0,38 lei pentru fiecare titlu deţinut, în scopul retragerii acestora pentru delistare.

Agras Asigurări şi-a diminuat pierderile la 719.444 lei în primul semestru al acestui an, în scădere cu 18,8% faţă de cele din prima jumătate a anului trecut, în contextul în care nu a înregistrat prime brute subscrise în primele 6 luni. În primele 6 luni din 2008, Agras înregistrase o pierdere de 885.862 lei.

Acţiunile Agras Asigurări sunt listate la categoria a 2- a BVB, sub simbolul ASA. Ultima cotaţie a titlurilor Agras a fost 0,317 lei, la şedinţa bursieră din 5 iunie, ceea ce dă societăţii o capitalizare de 10,87 milioane lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb