Acţiunile europene au crescut

T.B.
Internaţional / 16 octombrie, 07:23

Acţiunile europene au crescut

Pieţele europene au înregistrat miercuri o revenire puternică, conduse de sectorul de lux, după scăderile din sesiunea anterioară, când indicii atinseseră minimele ultimelor două săptămâni, transmite CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a închis în creştere cu 0,7%, majoritatea sectoarelor fiind pe plus. CAC 40 din Franţa a urcat cu 2%, marcând cea mai bună zi de tranzacţionare din aprilie, pe fondul optimismului generat de noul guvern condus de premierul Sebastien Lecornu, care a anunţat suspendarea controversatei reforme a pensiilor până după alegerile din 2027.

Decizia a fost salutată de Partidul Socialist, care a transmis că va sprijini guvernul Lecornu la voturile de încredere programate joi, după moţiunile depuse de opoziţie.

În Italia, FTSE MIB a scăzut cu 0,4%, FTSE 100 din Marea Britanie cu 0,3%, în timp ce DAX din Germania a oscilat în jurul pragului de stabilitate, închizând în declin cu 0,1%.

Brandurile de lux au dominat tranzacţiile, cu creşteri spectaculoase: LVMH a urcat cu 12,2%, Christian Dior cu 12%, Kering cu4,8%, Moncler cu 4,7%, iar Burberry cu peste 3,4%.

Indicele Stoxx Europe Luxury 10 a avansat cu 6,5%, marcând cea mai bună zi din ianuarie şi a doua cea mai puternică performanţă intraday din 2024.

În contrast, acţiunile companiilor de apărare au scăzut: producătorul german de piese pentru tancuri Renk a pierdut 8,6%, Saab a scăzut cu 4,9%, Hensoldt cu 5%, iar Rheinmetall cu peste 5%.

Producătorul de cupru Aurubis a coborât cu peste 6%, după ce Salzgitter, acţionar majoritar, a vândut obligaţiuni convertibile de 500 milioane de euro, echivalente cu aproximativ 7% din capitalul Aurubis.

Creşterea pieţelor europene vine după o zi marcată de temeri privind un nou conflict comercial între SUA şi China, declanşat de ameninţarea preşedintelui Donald Trump cu tarife de 100% asupra produselor chineze ca răspuns la restricţiile Beijingului privind exporturile de pământuri rare.

Trump a escaladat disputa şi marţi, criticând China pentru lipsa achiziţiilor de soia şi ameninţând cu ”măsuri de represalii”, inclusiv un embargo pe uleiuri alimentare.

Pieţele din Asia-Pacific au închis pe creştere, iar acţiunile americane au urmat acelaşi trend, după o sesiune volatilă.

Investitorii urmăresc acum reuniunile anuale FMI şi Băncii Mondiale de la Washington, unde lideri politici, economişti şi reprezentanţi ai sectorului privat discută despre starea economiei globale, reducerea sărăciei şi dezvoltarea durabilă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0885
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3738
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4659
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8384
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.7493

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb