Acţiunile europene au scăzut

T.B.
Internaţional / 17 septembrie, 07:40

Acţiunile europene au scăzut

Bursele europene au închis marţi în scădere, investitorii reacţionând la evoluţiile negocierilor comerciale dintre Statele Unite şi China, transmite CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a pierdut 1,2%, majoritatea sectoarelor fiind pe minus, iar indicele german DAX a coborât cu 1,8%, potrivit sursei.

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat pentru CNBC că discuţiile bilaterale vor continua înainte de intrarea în vigoare, în noiembrie, a tarifelor punitive de 145% anunţate de preşedintele Donald Trump.

”Fiecare rundă de negocieri a devenit mai productivă, iar China simte acum că un acord este posibil”, a afirmat acesta.

Pe piaţa corporativă, Thyssenkrupp a urcat cu 4,4% după ce a confirmat primirea unei oferte neangajante din partea companiei indiene Jindal Steel pentru divizia sa de oţel. Consiliul de administraţie a precizat că va analiza atent propunerea, cu accent pe viabilitatea economică, tranziţia verde şi locurile de muncă.

În sectorul bancar, titlurile Commerzbank au scăzut cu 4,1%, Societe Generale cu 3,6% şi Caixabank cu 2,4%.

Între timp, în Regatul Unit, rata şomajului a rămas la 4,7% în iulie, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în timp ce creşterea salariilor medii (fără bonusuri) a încetinit la 4,8%.

Analiştii avertizează că încetinirea pieţei muncii ar putea influenţa Banca Angliei să ia în calcul o nouă reducere a dobânzii până la finalul anului, chiar dacă nu se aşteaptă o decizie în această săptămână.

Pe piaţa valutară, lira sterlină s-a apreciat cu 0,4% faţă de dolar, până la 1,365 dolari.

Totodată, atenţia rămâne îndreptată spre vizita de stat a preşedintelui american Donald Trump în Marea Britanie. Liderul de la Casa Albă şi soţia sa, Melania, au sosit marţi seară, urmând să petreacă ziua miercuri la Castelul Windsor alături de regele Charles şi regina Camilla, iar joi să aibă convorbiri oficiale cu premierul Keir Starmer.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0634
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2848
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8462
Gram de aur (XAU)Gram de aur509.4008

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb