Acţiunile KBC, suspendate de la tranzacţionare

F. A.
Bănci-Asigurări / 18 noiembrie 2009

Acţiunile grupului bancar şi de asigurări KBC au fost suspendate azi de la tranzacţionare, la cererea companiei, în aşteptarea deciziei Uniunii Europene cu privire la planul de restructurare al societăţii, informează Reuters.

Banca a informat că executivul comunitar ar urma să-şi prezinte decizia în jurul prânzului (11.00 GMT). "În aşteptarea deciziei şi a comunicatului de la Comisia Europeană, KBC Group NV a cerut suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor sale", a informat banca într-un comunicat.

KBC, al treilea grup bancar din Belgia în funcţie de valoarea de piaţă, a fost una dintre băncile europene cele mai grav afectate de criza financiară globală, fiind nevoită să beneficieze de ajutorul statului în trei rânduri pe parcursul ultimelor 12 luni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb