Administraţia Trump anulează o directivă a lui Biden care permitea avorturile în caz de urgenţă

S.B.
Internaţional / 4 iunie, 11:56

Administraţia Trump anulează o directivă a lui Biden care permitea avorturile în caz de urgenţă

Administraţia Trump a anulat marţi o recomandare adresată spitalelor de către guvernul lui Joe Biden, prin care se solicita practicarea avorturilor de urgenţă atunci când este necesar, inclusiv în statele în care avortul este restricţionat, potrivit news.ro.

Decizia, luată de o ramură a Departamentului Sănătăţii, revine asupra recomandării din iulie 2022, făcută la câteva săptămâni după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat hotărârea „Roe v. Wade” care garanta de jumătate de secol dreptul federal al femeilor americane de a întrerupe sarcina. Recomandarea administraţiei Biden viza menţinerea anumitor protecţii în materie de avort, oferind o interpretare a unei legi din 1986 privind tratamentele medicale de urgenţă şi munca.

Această lege, care consacră dreptul unei persoane de a beneficia de servicii de urgenţă, rămâne în vigoare, a precizat Centrul pentru Servicii Medicare şi Medicaid (CMS), o ramură a Departamentului Sănătăţii din Statele Unite. „Pacienţii, inclusiv femeile însărcinate, au dreptul la toate drepturile şi protecţiile prevăzute de această lege federală”, a subliniat acesta pe site-ul său.

Anularea recomandării „dă practic undă verde spitalelor din statele republicane să refuze internarea femeilor însărcinate aflate în pericol”, potrivit lui Lawrence O Gostin, expert în drept medical la Universitatea Georgetown, citat de New York Times.

De la anularea garanţiei federale a dreptului la avort în 2022 de către Curtea Supremă a Statelor Unite, care are majoritate conservatoare, statele au redobândit libertatea de a legifera în acest domeniu, o schimbare la care Donald Trump, care în primul său mandat a numit trei judecători conservatori la Curtea Supremă, se felicită adesea că a contribuit.

De la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, Donald Trump a revocat, de asemenea, două decrete prezidenţiale ale predecesorului său care garantau accesul la pilula pentru avort.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3254
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9461
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.6380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb