Administratorul judiciar al Romplumb caută investitori pentru producătorul de plumb

Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 17 septembrie 2013

Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Romplumb Baia-Mare, deţinut în proporţie de 51% de Fondul Proprietatea, caută investitori pentru preluarea platformei industriale sau pentru a propune un plan de investiţii în vederea reluării activităţii producătorului de plumb. Romplumb a intrat anul trecut în insolvenţă, iar administratorul judiciar aşteaptă până pe 12 noiembrie oferte din partea celor care sunt interesaţi să propună un plan de investiţii sau să achiziţioneze platforma industrială în vederea repornirii activităţii sau realizării altor activităţi economice.

Compania produce plumb decuprat sub formă de lingouri cu o greutate de două tone care în cea mai mare parte ia calea exportului, cu precădere pe piaţa Uniunii Europene.

Fabrica are o capacitate de producţie de circa 12.000 de tone de plumb pe an şi funcţionează pe un teren de 14,5 hectare. Anterior deschiderii procedurii insolvenţei, producătorul şi-a oprit activitatea, în prezent aflându-se în conservare. La data intrării în insolvenţă pe platforma de la Baia Mare lucrau 569 de angajaţi, după această dată, având în vedere restrângerea activităţii firmei, au fost desfăcute contractele de muncă pentru 548 de persoane.

Potrivit datele CITR, citate de Mediafax, producătorul de plumb a intrat în insolvenţă, printre altele, din cauza deteriorării situaţiei financiare a companiei în urma sistării în trimestrul patru al anului 2011 a activităţii de producţie, după ce Agenţia pentru Protecţia Mediului a retras autorizaţia de mediu a companiei. De asemenea, încetarea totală a sprijinului bugetar pentru 2012 şi imposibilitatea finalizării investiţiilor începute în anul 2010 este o altă cauză a dificultăţilor cu care se confruntă firma. Subvenţiile de exploatare primite de Romplumb au reprezentat o sursă importantă de finanţare a activităţii curente şi reprezentau circa 42% din cifra de afaceri. Pentru ca Romplumb să-şi poată susţine activitatea din surse proprii era necesară finalizarea investiţiilor iniţiate în anii anteriori, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel că producătorul nu a mai avut resurse să-şi continue activitatea.

Costurile estimate pentru aceste investiţii se ridică la circa 4,5 milioane de euro, iar realizarea acestora ar permite companiei să-şi desfăşoare activitatea fără sprijin bugetar şi încadrându-se în condiţiile impuse de Agenţia pentru Protecţia Mediului. Ministerul Economiei deţine 40,16% din Romplumb.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9704
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1659
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9171
Gram de aur (XAU)Gram de aur355.8616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb