Premierul desemnat Adrian Veştea, prim-vicepreşedinte al PNL, a anunţat oficial decizia de a candida pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, potrivit unui mesaj postat pe contul său oficial de facebook.
În acest context, oficialul liberal îi solicită preşedintelui în exerciţiu al partidului, Ilie Bolojan, amânarea cu o săptămână a Congresului extraordinar - de pe 21 iunie pe data de 28 iunie -, pentru a permite un termen corect de pregătire a moţiunilor de candidatură, conform sursei citate.
Adrian Veştea susţine că este necesară o schimbare profundă de optică la vârful formaţiunii politice şi se declară convins că Ilie Bolojan nu va refuza o competiţie democratică desfăşurată în condiţii egale, se arată în postarea menţionată.
„Domnule Bolojan, Haideţi să facem Congresul PNL pe 28 iunie. Cred că este o solicitare corectă şi de bun-simţ. Este un gest de minimă decenţă democratică. Dacă facem asta, tensiunea politică din partid va scădea şi cred că, în felul acesta, putem găsi o formulă de a merge înainte, împreună, uniţi”, scrie Veştea pe Facebook.
Premierul desemnat a afirmat că, după o activitate de trei decenii în structurile PNL - unde a deţinut funcţii de la nivel local până la cele de primar, preşedinte de Consiliu Judeţean şi ministru al Dezvoltării -, dispune de experienţa necesară pentru a readuce partidul în poziţia de principală forţă politică a ţării, potrivit sursei citate.
„Intenţionez să prezint o moţiune concentrată pe responsabilitatea noastră faţă de România. Pe responsabilitatea de a găsi soluţiile guvernamentale necesare pentru redresarea ţării. Toate acestea în cadrul unui parteneriat politic onest cu preşedintele României, domnul Nicuşor Dan”, a mai adăugat premierul desemnat pe Facebook.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.06.2026, 21:58)
Bolojan=Vestea.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.06.2026, 23:10)
hahaha
nu
pnl out
pnl este cel mai degradat si mai corupt partid la ora actuala secondat de usr.
din 13% daca vor mai ramane cu 8%.
au o lacomie si un tupeu de neimaginat.
te fura si te mint in fata cu pavaza mascatilor si a balbaitului predoiul.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2026, 06:26)
De unde a apărut și asta? Ca profil pare că e copie a lui Georgescu. La fel de inele și mediocru. Poate pentru ca pe vremuri aspectul fizic era un criteriu la admiterea la școală de securici?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2026, 08:45)
Acum câteva seri televiziunile se distrau de ideile diferite pe aceleași subiecte pe care le emisese într-o singură zi. Astăzi aflăm că programul de guvernare este o colecție de generalități bombastice. Dar el o ține pe a lui - schimbare de viziune, decență, responsabilitate. Pălăria este prea mare pentru el.
5. capsomanul
(mesaj trimis de Sirvladek în data de 19.06.2026, 09:19)
Vestea, pentru noi esti doar Dancila doi, cu indulgenta.
Se zvoneste ca vestea conform careia Vestea a fost desemnat prim ministru as fi socat o pe Veorica, aceasta exclamand, citez "cine? prostul ala!"
Ce ar mai fi de comentat?