ADRIANA PISTOL, INSP:"Este firesc să ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri"

A.P.
Miscellanea / 23 februarie

"Este firesc să ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri"

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol, a anunţat că este firesc să ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri de COVID-19, dar că această creştere ar trebui să fie controalată dacă respectăm măsurile, iar vaccinarea se accelerează. Ea a precizat că nu mai are niciun dubiu, iar tulpina britanică este clar intrată în circulaţie în ţara noastră, scrie News.

Adriana Pistol a fost întrebată marţi, într-o conferinţă de presă, cum ar trebui să fie alese probele care trebuie secvenţiate, după ce INSP a publicat un raport în care recomandă secvenţierea şi raportarea acestora cât mai rapidă a acestora către autorităţi.

"Această recomandare noi am adresat-o şi către Ministerul Sănătăţii, unde trebuie să ştiţi că au avut loc nişte discuţii la care şi eu am participat, vor fi trecute în metodologia noastră de supraveghere aceste criterii pentru că selecţia pacienţilor pe baza unor informaţii care ar trebui să fie obţinute încă de la momentul recoltării probei respective, ar ajuta foarte mult aflarea informaţiei referitoare la depistarea unei tulpini, alta decât cea cunoscută într-un timp mai scurt. Asta este ceea ce preconizăm ca şi tactică şi strategie", a afirmat Adriana Pistol.

Ea a explicat că ar trebui să existe un set minim de întrebări pentru trimiterea probei respective la un laborator care are şi capacitate de secvenţiere.

"În momentul în care am un pacient în faţa mea şi mă pregătesc să iau o probă şi este simptomatic, ar trebui să existe un set minim de întrebări care să mă facă să trimit acea probă către un laborator care are această capacitate să facă şi secvenţiere în situaţia în care constată la primul test PCR pe care îl face că există o suspiciune de tulpină posibil mutantă pentru că aşa se întâmplă, se face PCR-ul acela clasic, dar se pot vedea cu această ocazie anumite lucruri care ridică suspiciunea şi atunci se trece la secvenţiere. Este un lanţ al lucrurilor care ar trebui implementat", a transmis Adriana Pistol, care a precizat că la nivelul Ministerului Sănătăţii a fost creată o comisie de specialişti care se va ocupa de implementarea acestui lucru.

Adriana Pistol a mai afirmat că tulpina britanică este deja intrat în circulaţie în ţara noastră şi că interesul devine mai mare pentru tulpinile sud-africană şi braziliană.

"Dacă mă întrebaţi pe mine din punct de vedere epidemiologic eu nu mai am niciun dubiu şi aş putea să spun că nici foarte mare interes să mai văd tulpini britanice pentru că m-am lămurit că ele există cam peste tot, nu am nevoie de mai multe dovezi pe baza a ceea aţi citit în document, este clar că este intrată în circulaţie. În schimb interesul devine din ce în ce mai mare pentru tulpinile celelalte, sud-africană, braziliană ori aici este ceva mai uşor să obţinem nişte informaţii totuşi nu chiar toată lumea se duce în Africa de Sud sau în Brazilia. De aici vin aceste întrebări. Sau contact cu astfel de persoane pentru că repet obiectivul dincolo de depistarea tulpinii britanice, care deja aş putea să spun că este realizat, de acum încolo trebuie să ne orientăm şi către celelalte tulpini ca să putem să fim în cunoştinţă de cauză cât mai repede posibil", a explicat directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.

Adriana Pistol a fost întrebată şi despre valul trei al pandemiei, potrivit News.

"Nu cunosc despre ce valuri vorbim, eu încă de la începutul pandemia am fost unul dintre puţinii care nu a vorbit în valuri şi nici nu îmi doresc să fac acest lucru. Mi se pare că aşa cum se întâmplă în toată lumea, inclusiv cu o rată de transmisibilitate mai mare a tulpinii britanice care a început să fie din ce în ce mai prezentă şi în ţara noastră singurul lucru pe care pot să vi-l spun este că este firesc să ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri. Această creştere în mod normal ar trebui să fie o creştere controlată dacă continuăm să respectăm măsurile care sunt existente în acest moment. Dacă măsurile existente în acest moment sunt respectate, iar vaccinarea se accelerează, atunci se va întâmpla ceea ce spun eu, creşterea numărului de cazuri va putea fi controlată. Nu pot să numesc asta un val neapărat, cât de mare va fi creşterea, eu cred că nimeni nu se poate exprima în acest moment", a explicat Adriana Pistol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Super protecție cyber pentru echipamente de business
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

26 Feb. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0209
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5894
Gram de aur (XAU)Gram de aur228.2335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro