ADVERTORIAL Cum a devenit România păgubită de propriii funcţionari: Povestea unui scandal fabricat în interiorul statului în cazul Micula

Puţină lume ştie adevărul din spatele unuia dintre cele mai mediatizate şi distorsionate cazuri ale ultimului deceniu: speţa ICSID din 2013 în care România a fost obligată, printr-o hotărâre arbitrală definitivă, să plătească despăgubiri investitorilor suedezi Ioan Micula şi Viorel Micula care, până în anul 2005, au angajat capital de peste 500 milioane de Euro în una din zonele defavorizate ale ţării, creând peste 10,000 locuri de muncă, pentru care, în cei 36 de ani de activitate, au plătit peste 4 milioane de salarii.

Şi mai puţini ştiu că acest scandal nu a fost „importat” de la Bruxelles, ci a fost fabricat, pas cu pas, chiar în interiorul statului român, de către funcţionari care au decis, pe cont propriu, că respectarea legii internaţionale e opţională.

În decembrie 2013, tribunalul arbitral ICSID (Banca Mondială) a obligat România să plătească peste 376 milioane lei, plus dobânzi, investitorilor suedezi afectaţi de modul în care Guvernul României din 2005 a decis să elimine pur şi simplu facilităţi economice, dar fără să elimine şi obligaţiile corelative ale investitorilor, care au rămas captivi în zona defavorizată pentru 20 de ani. Hotărârea ICSID era definitivă, executorie şi obligatorie internaţional. România, prin ratificarea Convenţiei ICSID încă din 1975, se angajase solemn să respecte astfel de decizii.

Numai că funcţionarii statului român au decis altceva.

În loc să respecte hotărârea ICSID, precum în alte cazuri (Awdi-achitat în 2015 sau Gavazzi -achitat integral in 2019), aceştia au declanşat un mecanism administrativ opac, menit să tragă de timp şi să găsească pretexte pentru a evita plata şi a acoperi greşelile deosebit de grave comise de Guvernul din 2005. Deşi legea îi obliga la executare imediată - şi fiecare zi de întârziere însemna dobânzi suplimentare enorme - în birourile unor instituţii-cheie s-a luat decizia ca hotărârea să fie „pusă pe pauză”.

Dar povestea nu se opreşte aici. Ba chiar abia începe.

Conform informaţiilor furnizate de multiple litigii interne şi externe, funcţionarii români nu s-au mulţumit doar să tergiverseze. Ei au mers direct la Comisia Europeană, cerând „sprijin” pentru a nu pune în executare hotărârea ICSID. Cu alte cuvinte, au solicitat o intervenţie externă împotriva propriului stat, oferind Comisiei premisele pentru a trata plata unei hotărâri arbitrale obligatorii ca pe un posibil "ajutor de stat', deschizând astfel calea unui conflict pe care România nu ar fi trebuit niciodată să îl confrunte.

Da, aţi citit bine: România a fost „turnată” la Bruxelles chiar de propriii ei funcţionari.

În ”logica” lor, Comisia Europeană urma să devină colacul de salvare care să oprească executarea prin lansarea unei investigaţii de ajutor de stat. În realitate, funcţionarii au transformat Comisia în sancţionatorul României, aruncând ţara într-un conflict juridic, politic şi diplomatic pe care niciun manual de administraţie publică nu l-ar putea justifica vreodată.

Problema? Comisia Europeană nu reprezintă „interesul României”. Reprezintă interesul Uniunii. Este gardianul pieţei interne, cu propriile sale interese politice, nu avocatul guvernelor naţionale. A apela la Comisie pentru a scăpa de o obligaţie internaţională este echivalent cu a suna la poliţie ca să te scape de o datorie civilă: absurd, imprudent şi profund dăunător pe termen lung.

Consecinţele? România a acumulat dobânzi uriaşe, a fost acuzată oficial că ar fi acordat ajutoare de stat nelegale şi s-a trezit prinsă într-un hăţiş de proceduri europene şi internaţionale pe care - ironia sorţii - le-au declanşat proprii săi angajaţi. Astfel, în loc să achite investitorilor prejudiciaţi daunele cauzate, bugetul României a fost prejudiciat nu doar prin acumularea de dobânzi şi sancţiuni exorbitante (impuse din 2019 de Curţile Districtuale din SUA, pentru mai multe detalii, dar şi cheltuieli de ordinul zecilor de milioane de Euro pentru promovarea unor proceduri judiciare internaţionale inutile.

Nimeni nu discută deschis despre asta. Nimeni nu întreabă cine sunt funcţionarii care au decis să blocheze executarea unei hotărâri internaţionale obligatorii şi să arunce România în faţa Comisiei. Nimeni nu vorbeşte despre responsabilitate, deşi prejudiciul este uriaş, în continuă creştere şi pe deplin previzibil.

În loc să apere interesul naţional, aceşti funcţionari au produs exact contrariul: au deturnat ordinea juridică, au provocat o criză diplomatică artificială şi au plasat România în postura ridicolă de stat care se sabotează singur.

Iar astăzi, în timp ce opinia publică este bombardată cu „analize” superficiale şi vinovaţi inventaţi, adevărata problemă rămâne: România nu a fost victima unei hotărâri ICSID. România a fost victima unui Guvern care a acţionat iresponsabil, împotriva propriilor sale interese economice, iar apoi păgubită de proprii ei funcţionari.

Ca o precizare importantă, Decizia CE nu are niciun efect juridic în sensul anulării sau modificării Hotărârii ICSID, care va rămâne intactă şi executorie, indiferent de rezultatul demersului juridic aflat pe rolul CJUE. Singurul rezultat nefavorabil al procedurii judiciare de la CJUE ce poate fi obţinut este ca România să rămână condamnată pentru încălcarea legislaţiei pentru ajutorul de stat. Comisia Europeană nu deţine nicio autoritate care să îi permită ca, prin emiterea unor acte administrative, să modifice în mod discreţionar hotărâri arbitrale internaţionale definitive şi, cu atât mai puţin, pe cele pronunţate de curţile naţionale ale SUA.

E timpul ca cineva să răspundă. Şi nu la Bruxelles. La Bucureşti.