Cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, SNGN Romgaz, al cărui acţionar principal este statul român prin Ministerul Energiei, anunţa la sfârşitul lunii mai că va continua să investească în forarea de noi sonde de mare adâncime şi în extinderea infrastructurii pentru a prelua volumele de hidrocarburi extrase din viitoarele sonde, iar aceste proiecte vor implica o investiţie totală de peste 1,3 miliarde lei din surse proprii.
Proiectului major de investiţii Caragele Deep, situat pe teritoriul judeţelor Buzău şi Brăila, este cel mai mare zăcământ de uscat descoperit până acum de Romgaz, estimat la 30 de miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă consumul României pentru aproximativ trei ani.
La 6 iunie 2025 a demarat forajul sondei 54 Damianca, parte a proiectului strategic onshore de la Caragele, lucrare executată de Foraj Sonde Craiova, membră a grupului de firme BEGA, cu o instalaţie de foraj modernă, de 450 tone, care respectă standardele API, ATEX si CE. Top Drive-ul instalaţiei este realizat în Europa de o firmă de renume şi îndeplineşte toate condiţiile cerute în activitatea de foraj, având o sarcină de 500 tone şi o putere de 1100 CP.
Sonda va avea adâncimea de 5 100 de metri, fiind unul dintre cele mai adânci foraje realizate în ultimele două decenii în România.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vizitat luni, 16 iunie 2025, amplasamentul, alături de conducerea Romgaz: Răzvan Popescu - Director General, Aristotel Jude - Director General Adjunct şi Dumitru Chisăliţă, Preşedintele Consiliului de Administraţie.
La eveniment au participat Marius şi Emil Cristescu, acţionarii Foraj Sonde SA Craiova.
"E o mare bucurie, un privilegiu, să văd la Caragele sonda 54 Damianca, încă o sondă modernă. Este vorba de o companie de care sunt deosebit de mândru, Romgaz. Dacă anul trecut România a devenit numărul unu în Uniunea Europeană din perspectiva producţiei de gaz, lucrul acesta i se datorează Romgaz şi echipei de profesionişti pe care o are şi mă bucur că aici lucrează o altă companie românească, Foraj Sonde Craiova. Este o sondă importantă, promiţătoare, care va merge până la 5 100 de metri, deci Caragele de mare adâncime şi avem convingerea că având ajutorul Bunului Dumnezeu, găsim aici un important zăcământ de gaz. Vom creşte în continuare producţia şi asta înseamnă facturi mai mici pentru toţi românii, o energie mai sigură şi obiectivul nostru este să depindă alte state de noi, să nu fim niciodată noi la mâna altora”, a declarat, la finalul vizitei, Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.
Structura Caragele este localizată pe teritoriul judeţelor Buzău şi Brăila, în perimetrul RG06 Muntenia Nord-Est, perimetru în care Romgaz desfăşoară operaţiuni petroliere în baza Acordului de concesiune de Explorare-Dezvoltare-Exploatare aprobat prin HG nr. 23/2000, fiind unic titular al acestuia. Perimetrul Caragele se află în producţie cu 15 sonde şi are un aport semnificativ la cumulativul de gaze extras al Romgaz. Structura se află în continuă dezvoltare pe măsură ce sondele săpate dovedesc caracterul comercial.
Angajamentul pentru a descoperi noi volume de hidrocarburi este o prioritate naţională, iar forajul sondei 54 Damianca în zona adâncă a structurii Caragele se înscrie în realizarea acestui obiectiv, au transmis reprezentanţii Romgaz.
"În prezent activăm şi aici, pe locaţia sondei 54 Damianca, beneficiarul sondei fiind SNGN Romgaz SA, iar contractorul general al lucrării este unul dintre cei mai importanţi contractori existenţi pe piaţa de foraj din România şi anume Foraj Sonde Craiova.
Forajul sondei 54 Damianca a început în data de 06 iunie 2025 şi are o perioadă de foraj de aproximativ 167 de zile până la atingerea adâncimii finale de 5 100 de metri, urmată de perioada de probe de producţie de 88 de zile.
Odată cu finalizarea forajului sondei 54 Damianca, estimăm creşterea producţiei de gaze naturale româneşti, de pe structura Caragele.
Proiectul Caragele este cea mai importantă descoperire de hidrocarburi (gaze naturale, condensat şi ţiţei) din portofoliul de explorare al companiei şi concentrează cea mai mare parte a investiţiilor onshore pe care SNGN Romgaz SA le realizează în activitatea de explorare”, a explicat Ionuţ Cosmin Huzuneanu, Director Direcţia Foraj din cadrul SNGN Romgaz SA.
Foraj Sonde Craiova SA este o companie românească cu experienţă îndelungată de colaborare cu Romgaz şi care utilizează tehnologii moderne şi cât mai puţin poluante.
"Suntem mândri că putem să ne aducem contribuţia, alături de Romgaz SA la dezvoltarea sectorului energetic naţional, asigurând explorarea şi exploatarea resurselor de gaze şi petrol din zăcăminte de importanţă strategică”, a declarat Marius Cristescu, acţionarul principal al Foraj Sonde SA Craiova.
Foraj Sonde Craiova a realizat peste 2000 de sonde de gaze şi petrol, cu adâncimi cuprinse între 1000 şi 6000 de metri, deţinând şi recordul celui mai adânc foraj realizat în Europa, la peste 6200 de metri, contribuind la asigurarea siguranţei energetice a României.
Începând cu anul 2010, Foraj Sonde Craiova a forat pe structura Caragele un număr de 18 sonde: 7 Caragele , 8 Caragele, 17 Caragele, 10 Caragele, 29 Caragele, 21 Caragele, 18 Caragele, 31 Caragele Făurei, 23 Caragele, 55 Damianca, 20 Caragele, 26 Caragele, 1 Jirlău, 24 Caragele, 35 Caragele, 38 Caragele, 79 Rosetti, 78 Rosetti ST.
Foraj Sonde Craiova este parte a grupului de firme BEGA, al cărui acţionari sunt Marius şi Emil Cristescu. Grupul de firme BEGA desfăşoară investiţii în domeniile foraj petrolier, construcţii de maşini, minerale industriale, imobiliare şi în industria hotelieră şi de turism.