Retail

Afecţiunile cardiovasculare, pericol major pentru bolnavii de cancer

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 26 noiembrie 2019

Complicaţiile care însoţesc o afecţiune gravă reprezintă o mare problemă pentru bolnavi. Pacienţii care suferă de cancer prezintă un risc mai mare de a muri din cauza unei boli cardiovas-culare decât restul populaţiei, potrivit unui nou studiu citat de Press Association.

Conform studiului publicat în European Heart Journal, riscul de a deceda din cauza unei boli cardiovasculare a fost de aproape patru ori mai mare în primul an de diagnostic în rândul persoanelor cu cancer, comparativ cu restul populaţiei şi a rămas ridicat pe tot parcursul vieţii. Experţii nu ştiu exact de ce persoanele cu cancer prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta o boală cardiovasculară, însă tratamentul pentru cancer sau factorii legaţi de stilul de viaţă - excesul de greutate, lipsa de mişcare sau consumul unei cantităţi mari de alcool - ar putea reprezenta o cauză. Conform Agerpres, noul studiu a comparat populaţia din Statele Unite cu peste 3,2 milioane de supravieţuitori ai cancerului. Potrivit acestuia, în rândul persoanelor care au suferit de 28 de forme diferite de cancer, 38% au murit din cauza cancerului, în timp ce 11% au murit din cauza unei boli cardiovasculare. Persoanele cu cancer au prezentat un risc mai mare de deces din cauza bolilor cardiovasculare pentru tot restul vieţii, iar riscul a fost cu atât mai ridicat cu cât persoana a fost diagnosticată mai devreme cu boala. În rândul persoanelor diagnosticate cu cancer înainte de vârsta de 55 de ani, care au supravieţuit cancerului, riscul de a muri de o boală cardiovasculară a fost de peste 10 ori mai mare decât în cazul restului populaţiei. Cele mai multe decese provocate de boli de inimă s-au produs în rândul pacienţilor diag-nosticaţi cu cancer de sân, prostată sau vezică. "Aceste descoperiri arată că o mare parte a anumitor pacienţi cu cancer vor muri din cauza unei boli cardiovasculare - accident vascular cerebral, anevrism, hipertensiune arterială şi deteriorarea vaselor de sânge", a afirmat dr. Kathleen Sturgeon, profesor în ştiinţe de sănătate publică de la Penn State College of Medicine din SUA, coautor al studiului. În general, persoanele care au supravieţuit unui cancer la sân, laringe, piele, limfom Hodgkin, tiroidă, testicule, prostată, endometru, vezică, vulvă şi penis au prezentat un risc la fel de ridicat de a muri din cauza unei boli cardiovasculare ca şi a cancerului cu care au fost diagnosticate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

15 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9243
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0623
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5208
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7176
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.3369

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro