Afganistanul şi Pakistanul reiau negocierile de pace la Doha după cele mai grave confruntări de la frontieră din ultimii ani

A.B.
Internaţional / 18 octombrie 2025

Afganistanul şi Pakistanul reiau negocierile de pace la Doha după cele mai grave confruntări de la frontieră din ultimii ani

O delegaţie de rang înalt din Afganistan, condusă de ministrul Apărării Mullah Muhammad Yaqoob, a plecat sâmbătă spre Doha pentru negocieri de pace cu Pakistanul, după prelungirea armistiţiului convenit în urma luptelor violente de la graniţă, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al guvernului afgan, Zabihullah Mujahid, a confirmat că discuţiile vor avea loc sâmbătă, în timp ce o echipă pakistaneză se află deja în capitala Qatarului. Negocierile vin după o săptămână de confruntări armate care au provocat zeci de morţi şi sute de răniţi - cel mai grav val de violenţe între cele două state din 2021, de la revenirea talibanilor la putere.

Confruntările au izbucnit după ce Islamabadul a cerut Kabulului să elimine grupările militante acuzate că lansează atacuri în Pakistan. Vineri, un atentat sinucigaş la frontieră a ucis şapte soldaţi pakistanezi şi a rănit alţi 13.

Şeful armatei pakistaneze, mareşalul Asim Munir, a cerut regimului taliban „să oprească grupările care folosesc teritoriul afgan pentru atacuri odioase”, în timp ce Mujahid a acuzat Islamabadul de noi lovituri aeriene pe teritoriul Afganistanului.

Armata pakistaneză nu a comentat acuzaţiile privind noile raiduri, însă ambele părţi afirmă că sprijină continuarea discuţiilor de pace sub mediere internaţională.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb