AFP: Ajutorul umanitar pentru Ucraina duce lipsă de fonduri, susţine o responsabilă ONU

T.B.
Internaţional / 20 mai

AFP: Ajutorul umanitar pentru Ucraina duce lipsă de fonduri, susţine o responsabilă ONU

Ajutorul umanitar pentru Ucraina duce lipsă de fonduri, în timp ce necesităţile cresc după doi ani ani de război, şi-a exprimat dezolarea Karolina Lindholm Billing, reprezentanta Agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR) în această ţară, conform AFP.

În regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, vizată din 10 mai de o nouă ofensivă rusă, "cele mai vulnerabile sunt persoanele în vârstă, văduvele cu copii, persoanele cu dizabilităţi care nu au resursele sau capacitatea de a-şi reface viaţa în altă parte a ţării care suferă într-adevăr astăzi", a explicat ea într-un interviu pentru AFP la Geneva.

La peste doi ani de la declanşarea invaziei în Ucraina, oficialul ONU deplânge faptul că atenţia comunităţii internaţionale s-a diminuat, conform sursei.

"Există mult mai puţine resurse pentru ajutorul umanitar, în timp ce nevoile umanitare sunt în creştere din cauza recentelor evoluţii. Şi cei mai vulnerabili sunt cei care vor suporta greul acestei reduceri a finanţării şi a ajutorului", a avertizat ea.

Planul umanitar al ONU pe 2024 în Ucraina se ridică la 3,1 miliarde de dolari, dintre care 599 milioane pentru UNHCR, informează sursa.

Or, atât planul de răspuns global, cât şi apelul UNHCR au fost finanţate doar la nivelul de circa 15% în primul trimestru al acestui an, în timp ce aceeaşi finanţare atingea aproximativ 30% în perioada similară din 2023, a explicat Lindholm Billing, transmite agenţia menţionată.

"Nu este corect", a subliniat ea, cerând comunităţii internaţionale "să nu înceteze" să finanţeze ajutorul umanitar în condiţiile în care "războiul continuă", indică sursa.

Ea a explicat că cei care se refugiază în prezent din calea ofensivei ruse în regiunea Harkov sunt în special persoane vârstnice foarte vulnerabile.

"Circa 10.300 de persoane au fost evacuate din localităţi din zonele de frontieră, unde ruşii şi-au lansat ofensiva terestră, iar evacuările continuă pentru că mai sunt încă oameni acolo", a spus ea, conform AFP.

Aproape 3,7 milioane de persoane sunt strămutate în prezent în interiorul Ucrainei, potrivit UNHCR. "Dar cei care trăiesc încă în aceste locuri din apropierea liniei frontului sunt în general persoane vârstnice, în proporţie de 70%-80%, şi ele sunt cele care sosesc în prezent", a indicat Linholm Billing, potrivit sursei.

"Ele au lăsat totul în urma lor, este într-adevăr sfâşietor", a spus ea, explicând că UNHCR şi partenerii săi le acord sprijin psihologic, juridic şi financiar la sosirea lor în centrele de tranzit din oraşul Harkov, înainte să meargă în centre de cazare colectivă, precizează sursa.

Foarte emoţionată, Lindholm Billing a povestit arătând fotografii că unele dintre aceste persoane vârstnice nu ajung decât cu pungi de plastic în mână şi câteva efecte personale, plângând că au trebuit să-şi abandoneze pisicile, conform aceleiaşi surse.

Aceste persoane sunt "extrem de traumatizate", căci zona de unde vin este "vulnerabilă şi expusă de la începutul invaziei", arată datele agenţiei de presă precizate.

Ea se teme că forţele armate ruse îşi vor extinde ofensiva lor terestră şi în regiunea Sumî (nord-est) şi în Doneţk (est), provocând noi strămutări de populaţie.

Responsabila UNHCR se îngrijorează de asemenea de o intensificare a atacurilor aeriene ruseşti împotriva oraşelor, îndoindu-se că apărarea antiaeriană a Ucrainei este suficient de puternică pentru a-i proteja pe locuitori, informează sursa.

Ajutorul umanitar este la fel de important, a explicat aceasta, căci înmulţirea atacurilor ruseşti împotriva infrastructurii energetice perturbă "accesul la electricitate, apă şi servicii de bază", ceea ce creşte numărul persoanelor care ar putea avea nevoie de ajutor, potrivit sursei.

Forţele ruse vizează aproape zilnic regiuni şi oraşe din Ucraina departe de linia frontului cu atacuri cu drone şi rachete ghidate care ţintesc în special infrastructurile energetice şi provoacă întreruperi de curent electric, notează AFP.

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb