Autorităţile ucrainene au anunţat luni reluarea atacurilor ruseşti în regiunea sudică Herson, după încheierea unui armistiţiu local care a permis evacuarea locuitorilor din oraşul Oleşkî, afectat de o criză umanitară, relatează agenţia de presă AFP, citată de News.ro.
„În jurul orei 8:00 dimineaţa, ocupanţii ruşi au atacat o maşină cu ajutorul unei drone în cartierul Korabelnî”, rănind două persoane, a anunţat municipalitatea pe Telegram, conform agenţiei de presă citate de News.ro.
Armistiţiul din regiunea Herson a început marţea trecută şi s-a încheiat duminică seara de-a lungul râului Nipru, reprezentând cea mai lungă pauză respectată de părţile beligerante de la începutul războiului din 2022, transmite agenţia citată de News.ro.
Această încetare a focului fusese anunţată de prima-doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru a facilita evacuarea locuitorilor din Oleşkî, oraş aflat sub ocupaţie rusă care se confrunta cu grave penurii de apă, alimente şi medicamente din cauza luptelor şi a drumurilor minate, relatează News.ro.
Responsabilii locali ucraineni intervievaţi de AFP s-au aşteptat la o reluare a atacurilor, o sursă militară precizând că situaţia va deveni extrem de dificilă, în timp ce luptele au continuat în alte sectoare pe toată durata armistiţiului, notează agenţia de presă preluată de News.ro.























































Opinia Cititorului