AFP: Hamasul consideră că "mingea este în întregime în terenul" Israelului, după negocierile de la Cairo

R.S.
Internaţional / 10 mai

AFP: Hamasul consideră că "mingea este în întregime în terenul" Israelului, după negocierile de la Cairo

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas apreciază vineri, după plecarea delegaţiei sale din Egipt, unde au avut loc negocieri timp de două zile, că "mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.

"Delegaţia de negocieri a părăsit Cairo către Doha. Ocupaţia a respins propunerea prezentată mediatorilor pe care noi am acceptat-o. Ca urmare, mingea este de-acum în întregime în terenul ocupaţiei" - numele pe care mişcarea îl dă Israelului -, a anunţat Hamas într-o scrisoare trimisă altor facţiuni palestiniene.

Reprezentanţii celor două tabere au plecat de la Cairo "după două zile de negocieri" în vederea obţinerii unii armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, aflat în curs de şapte luni, a anunţat vineri o publicaţie apropiată spionajului egiptean, Al-Qahera News.

Eforturile Egiptului şi celorlalte ţări mediatoare - Qatarul şi Statele Unite - "continuă în vederea apropierii punctelor de vedere ale părţilor", potrivit unei surse egiptene de rang înalt, citată de Al-Qahera News.

Hamasul şi-a dat acordul încă de luni unei propuneri prezentate de către mediatori, care prevede potrivit mişcării palestiniene un armistiţiu în trei faze, fiecare cu o durată de 42 de zile, inclusiv o retragere israeliană din Fâşia Gaza şi un schimb de ostatici ţinuţi în enclavă şi deţinuţi palestinieni din Israel, în vederea unui "armistiţiu permanent", potrivit AFP.

Israelul a răspuns că această propunere este "departe de exigenţele" sale şi şi-a reiterat opoziţia faţă de un armistiţiu definitiv atât timp cât Hamas, aflată la putere în enclavă don 2007, pe care o consideră drept o "organizaţie teroristă", la fel ca Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE), nu este învins.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că a dat drept consemn delegaţiei sale la Cairo "să continue să se arate fermă asupra condiţiilor necesare eliberării" ostaticilor, "esenţiale" securităţii Israelului.

Egiptul îndeamnă Hamasul şi Israelul să dea dovadă de "flexibilitate" pentru a ajunge "cât mai rapid" la un armistiţiu în confruntările armate din Fâşia Gaza şi la o eliberare a ostaticilor, potrivit unui comunicat al Ministerului egiptean de Externe, scrie AFP.

Într-o convorbire telefonică cu secretarul de Stat american Antony Blinken, omologul să uegiptean Sameh Shoukri a subliniat "importanţa îndemnării părţilor să dea dovadă de flexibilitate şi să depună toate eforturile necesare pentru a ajunge la un acord al unui armistiţiu şi a pune astfel capăt tragediei umanitare" din Fâşia Gaza, anunţă ministerul.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6464
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2078
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8855
Gram de aur (XAU)Gram de aur346.6329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb