AFP: Iranul infirmă existenţa unor negocieri cu SUA

S.C.
Internaţional / 27 iulie, 15:20

Sursă foto: gov.ir; Esmail Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian

Sursă foto: gov.ir; Esmail Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian

Diplomaţia iraniană a afirmat luni că nu desfăşoară niciun fel de negociere în prezent cu SUA, în ciuda opririi recente a luptelor între cele două ţări, relatează AFP.

„Mediatorii ne pot transmite mesaje din partea americană despre actualele evoluţii din regiune. Dar la ora actuală, nu suntem angajaţi în niciun fel de negociere cu SUA”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei în cadrul conferinţei de presă săptămânale.

„Afirmaţiile potrivit cărora Iranul ar fi cerut negocieri sunt invenţii pe care partea adversă le difuzează din când în când”, a adăugat el.

Ostilităţile au fost reluate între cele două ţări în 7 iulie, pe fondul tensiunilor în Strâmtoarea Ormuz, din nou închisă de Iran de atunci, potrivit sursei citate.

Confruntările au încetat totuşi, Washingtonul a afirmat duminica aceasta că doreşte să lase o şansă diplomaţiei, conform publicaţiei.

„Ceea ce face preşedintele în acest moment este să lase loc pentru negocieri. Negocierile continuă”, a declarat duminică ambasadorul american la ONU, Mike Waltz, pentru presa americană, de asemenea, a afirmat totodată că Donald Trump nu a renunţat la o nouă escaladare în raport cu Republica islamică, el „menţine toate opţiunile pe masă”.

Esmail Baghaei a criticat luni SUA, în opinia căruia comportamentul acestora din ultimii ani „se aseamănă cu cel al unui organizaţii mafiote care nu respectă nici regulile, nici legile”, informează sursa citată.

„Atât timp cât SUA continuă să acţioneze în acest mod, nu putem spera la apariţia unui proces rezonabil”, susţine diplomatul iranian.

Strâmtoarea Ormuz rămâne unul din principalele puncte de tensiune, dezacordurile referitoare al gestionarea acestei căi maritime fragilizează puternic memorandumul de înţelegere semnat la 17 iunie, conform publicaţiei.

Iranul insistă să păstreze controlul asupra strâmtorii şi doreşte să perceapă o taxă de trecere, dar şi să menţină, în acelaşi timp, Omanul asociat în această gestionare ca al doilea stat riveran, potrivit sursei.

„Aceste discuţii nu au nicio legătură cu SUA. Este vorba de o problemă bilaterală între Iran şi Oman şi acestea continuă”, a declarat Baghaei.

Calea maritimă, crucială pentru comerţul mondial cu hidrocarburi, „rămâne închisă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al MAE iranian, informează sursa citată.

Viceministrul iranian şi ce omanez de externe s-au întâlnit vineri şi sâmbătă pentru a discuta despre „principiile comune şi mecanismele operaţionale'”destinate să asigure securitatea navigaţiei, a precizat el.

În ultimele zile, Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului iranian, au oprit mai multe nave care încercau să traverseze strâmtoarea în afara traseului autorizat de Republica islamică, informează sursa citată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2327
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5909
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1208
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb