AFP: Iranul şi SUA deschid calea pentru negocieri de 60 de zile asupra programului nuclear

T.B.
Internaţional / 15 iunie, 07:13

AFP: Iranul şi SUA deschid calea pentru negocieri de 60 de zile asupra programului nuclear

Protocolul de acord încheiat în noaptea de duminică spre luni între Iran şi Statele Unite deschide calea pentru negocieri în termen de 60 de zile în vederea unui acord final, potrivit adjunctului ministrului iranian de externe Kazem Gharibabadi, notează AFP.

„Negocierile vor începe în termen de 60 de zile în vederea ajungerii la un acord definitiv”, a declarat Kazem Gharibabadi la televiziunea de stat, adăugând că, totuşi, „neîncrederea persistă” faţă de Statele Unite, notează AFP.

Diplomatul, specialist în chestiuni juridice, a enumerat patru subiecte: „ridicarea tuturor sancţiunilor care vizează Republica Islamică Iran, fie că este vorba despre sancţiuni unilaterale primare sau secundare”; chestiunea nucleară; „reconstrucţia” şi „dezvoltarea economică” a Iranului, precum şi „implementarea unui mecanism de monitorizare” pentru a asigura executarea corectă a angajamentelor asumate, notează AFP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb