AFP: Preşedintele Yemenului îi cere lui Trump sprijin împotriva rebelilor houthi

S.C.
Internaţional / 21 septembrie, 21:11

Sursă foto: Wikipedia/Rashad al-Alimi

Sursă foto: Wikipedia/Rashad al-Alimi

Rashad al-Alimi, liderul Consiliului Prezidenţial Yemenit, susţinut de Arabia Saudită, i-a cerut preşedintelui american Donald Trump sprijinul Statelor Unite în lupta împotriva rebelilor houthi pro-iranieni, în timpul unei convorbiri telefonice purtate duminică, potrivit unei surse apropiate liderului yemenit, relatează publicaţia AFP, citată de Agerpres.

Donald Trump şi-a exprimat solidaritatea cu Rashad al-Alimi în urma ofensivei rapide a rebelilor houthi, care au preluat controlul asupra unei mari părţi a Yemenului, însă nu a promis sprijin militar, potrivit aceleiaşi surse, conform sursei citate.

Solicitarea a venit la o zi după un atac al rebelilor houthi asupra capitalei saudite Riad, vizată pentru prima dată de la reluarea ostilităţilor dintre SUA şi Iran, la începutul lunii iulie, potrivit publicaţiei.

Potrivit The New York Times, prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, i-ar fi cerut, de asemenea, lui Trump să intervină militar împotriva houthi.

„El l-a implorat încă o dată să intervină pentru a opri avansul rapid al houthi, însă Donald Trump, după ce a analizat situaţia, s-a răzgândit şi a renunţat la ideea unor astfel de atacuri «cel puţin pentru moment»”, au relatat oficiali ai administraţiei americane, citaţi sub protecţia anonimatului de publicaţia americană, însă Casa Albă a refuzat să comenteze informaţiile, conform AFP.

Trump a declarat duminică faptul că rebelii houthi au fost de acord să nu atace Statele Unite, potrivit reporterului Fox News Trey Yingst, care l-a intervievat pe preşedintele american, potrivit publicaţiei.

„Preşedintele a declarat că Statele Unite sunt în contact constant cu (rebelii) houthi şi că aceştia au fost de acord să nu lupte împotriva Statelor Unite”, a afirmat reporterul, informează sursa citată.

Ofensiva houthi din ultimele săptămâni s-a soldat cu sute de morţi şi aproape 130.000 de persoane strămutate, potrivit datelor publicate luni de ONU, relatează AFP.

Rebelii pro-iranieni controlează în prezent întreaga coastă a Mării Roşii, consolidându-şi controlul asupra strâmtorii strategice Bab el-Mandeb, prin care trece una dintre principalele rute maritime dintre Asia şi Europa, prin Canalul Suez, conform sursei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb