AFP: Trump îşi anunţă sprijinul pentru premierul armean Nikol Paşinian înaintea alegerilor din 7 iunie

T.B.
Internaţional / 28 mai, 06:53

AFP: Trump îşi anunţă sprijinul pentru premierul armean Nikol Paşinian înaintea alegerilor din 7 iunie

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că îl susţine pe premierul Nikol Paşinian pentru alegerile legislative din 7 iunie din Armenia, un scrutin cu valoare de test pentru guvernul acestei ţări din Caucaz care a efectuat recent o schimbare de direcţie spre Occident şi s-a distanţat de Rusia, notează AFP.

Nikol Paşinian, care a îngheţat participarea Armeniei la o alianţă regională condusă de Moscova şi a căutat să consolideze legăturile cu Bruxellesul şi Washingtonul, beneficiază de sprijinul "complet şi total" al preşedintelui american, a anunţat acesta din urmă într-un mesaj pe reţeaua sa Truth Social, relatează AFP.

Acest anunţ vine la o zi după vizita şefului diplomaţiei americane la Erevan, potrivit AFP.

Marco Rubio a reînnoit sprijinul Statelor Unite pentru un proiect de coridor rutier şi feroviar, numit în onoarea actualului preşedinte american, care trece prin Armenia şi leagă anumite regiuni ale Azerbaidjanului, ţară rivală, transmite AFP.

"În curând, Statele Unite şi Armenia vor lansa împreună «Ruta Trump pentru pace şi prosperitate internaţională» care va transforma Caucazul de Sud şi va ajuta formidabilele noastre companii energetice americane să obţină acces din Asia Centrală până în Statele Unite", a scris Donald Trump, conform AFP.

Nikol Paşinian "îşi face ţara puternică, prosperă şi foarte sigură", a insistat preşedintele american miercuri, notează AFP.

Guvernul actual condus de Nikol Paşinian reproşează Rusiei că nu l-a ajutat în faţa trupelor de la Baku în timpul unui război scurt în 2023, care a permis Azerbaidjanului să recucerească întreaga regiune Karabah, disputată de decenii, relatează AFP.

Paşinian a mers până acolo încât a evocat o potenţială aderare a ţării sale la UE, iar preşedintele francez Emmanuel Macron a afişat o relaţie apropiată cu acesta în timpul unei vizite în mai, potrivit AFP.

Principalul său adversar în alegerile din 7 iunie, omul de afaceri ruso-armean Samvel Karapetian, a avertizat la rândul său împotriva oricărei "goane imprudente" spre Occident, transmite AFP.

Partidul premierului este creditat pe primul loc în sondaje, dar este departe de a fi dominant în cadrul unui sistem politic foarte fragmentat, conform AFP.

Rusia rămâne principalul partener comercial al Armeniei care depinde de Moscova pentru aprovizionarea cu armament şi energie, notează AFP.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4990
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7266
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0507
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.8877

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb